sunt jos

Povestea lamei de ras suna cam asa: Acum cateva zile, ma trezesc si io ca omu pe la 12, mananc ceva, beau o cafea, si imi dau seama ca trebuie sa ma duc prin oras. Imi pun pantalonii, slapii, ma uit in oglinda si vad ca mi-a crescut barba cam mare. Bun… caut repede aparatul de ras prin dulap in baie, nu il gasesc, caut si la mine in camera, dar nimic. Imi aduc aminte, ca in urma cu doua zile, tatal meu imi sustrasese in mod marsav aparatul de ras din anumite motive bine intemeiate. Hai lasa! ma descurc eu (zic in mintea mea), stiu ca in camera mea am niste rezerve de gillette mach3, improvizez ceva si vad dupaia ce iese. Zis si facut, ma duc in camera mea iau rezervele, ma chinui in draci sa scot o lama din suport, reusesc intr-un final cu o penseta, acum trebuie sa o infig in ceva sa functioneze. Gandeste-te romane, ca de aia ai creier (zic iarasi in mintea mea), si ma gandesc… sa folosesc un bat de inghetata pe post de aparat, sa infig cumva lama in el. Dupa aprox. 10 minute de munca “artizanala”, ma dau batut, imi bag ceva in el de lemn, iau lama, si o fac in stil vechi, ca in armata, ca doar stramostii nostri nu castigau razboaie cu aparate de ras gillete.
Asa ca incep ritualul de barbierire. La inceput vad ca apuca putin, dar nu-i problema, (si asa sunt eu “omul padurii” ptr. cunoscuti), pe la mijlocul ritualului, se observau’ cateva taieturi, dar iarasi nu-i problema, trecem peste . Termin in sfarsit, dupa 20 de minute de munca asidua, si observ ca am o fata rosie, plina de taieturi si sensibila (poate doar chestia asta ma poate face sensibil, imi zic in gand). Si trag o concluzie: Cine dracu m-a pus pe mine sa ma barbieresc? nu puteam iesi si cu barba, ca mai e si la moda cica. Nu mai spun ca dupa 2 zile m-am ales cu o iritatie de mai mare frumusetea. Si a venit momentul sa pun piciorul in prag! nu se mai poate, imi iau aparat de ras, si dezamagit fiind de gillete, ma dau pe Wilkinson. Care cica mai aveau si promotie, “daca nu iti place cum te rade, trimiti aparatul prin posta si… te radem noi de tot” . Aparat cu 5 lame, 4 active, una pentru gat (daca te gandesti la nebunii’), o minunatie a tehnicii si ingineriei zilelor noastre. Il iau acasa, ma barbieresc, si… ca sa vezi, alta viata , nu mai eram iritat, taieturile de la vechiul aparat inca se mai vedeau, dar se scapa si de alea.
Intr-un final Gillete (mach 3, mach3, turbo, fusion si alte porcarii) sucks, Wilkinson bate la fund multe alte firme, plus ca mai au si o reclama bestiala. Sper ca pe asta sa nu mi-l mai fure nimeni.

Mereu am avut ceva împotriva televiziunilor noastre. De ce nu putem face mai mult? De ce lipsa asta de profesionalism? Pornesc şi eu televizorul la ora 23 şi dau de Mircea Badea. A, vad ceva nou, când să mă bucur că văd ceva spontan, fără texte şi fără prompter, realizez că omuleţul ăsta ar putea spune ceva, dar ce ne facem noi că e o simplă marionetă, actionată parcă “electric” de către vulpoiul Dan Voiculescu. Dacă într-o emisiune de tv. a ajuns să se joace cu barcuţe de hartie, asta da marioneta. Nu mai punem în calcul faptul că la orice emisiune, el are ceva de comentat împotriva lu’ nea Băse. A trecut o zi, bun a trecut şi a doua, dar mai slăbeşte-o, poate că nici noi nu il suportăm dar devine ceva banal, şi se duce toată spontaneitatea. Bine… m-am plictisit de tipul ăsta, schimb pe alt canal. Ce sa vad, crime, morti, accidente cu 3 raniţi si 10 morţi (ştiri mai bune nu puteţi da?), ok dau înapoi… Mircea se joacă iarăşi cu barcuţele, nu se poate aşa ceva, închid televizorul. Iau un ziar, şi văd titlu de ştire : “Doar francezii ne depăşesc”, mă gândesc, ia sa citesc eu in ce ne depăşesc francezii şi încep: “Dacă e să ne raportăm la lungimea penisului, francezii si românii sunt cei mai dotaţi din lume.” Băi mă laşi dracu, uite că’s fericit că sunt român, şi după, mi-l arată pe Florin Prunea. Nu, nu asta vreau sa văd, spune-mi şi mie ceva util, spune-mi cum să imi uşurez munca, spune-mi cât e taxa de intrare in Constanţa, zi-mi ce film e la cinema. Nu mă interesează câţi copii face Irinel!

După atâtea bile albe date primatului nostru iubit (Pendiucilă’ alintat), a venit vremea să îi dau şi o bilă neagră, bilă?!?! mai mult minge decât bilă. Problema e că, i-a venit o idee năstruşnică, de a micşora programul barurilor şi restaurantelor din Piteşti. Datorită unor reclamaţii venite din partea unor pensionari frustraţi, vor fi aplicate sancţiuni, la început, barurilor şi restaurantelor ce işi desfaşoară activitatea după ora 24. După cum spune nea Tudorel, la “posta redacţiei” a primăriei au venit zvonuri, cum că din cauza barurilor, piteştenii au ajuns sa folosească scările de bloc drept wc. Asta e ceva mai vechi, e mai mult de discutat, se pare că nici toaletele s.f. , nou instalate in oraş, nu le-a potolit oamenilor pofta de a se pişa in scara blocului. E trist totuşi, o să ajungem ca restul europenilor, când la anumită ora oraşul parcă moare. Nu ştiu de ce, dar îmi sună puţin a comunism, in câţiva ani nu o să mai am voie să mai ies din casă.

Am aşteptat mai mult de 3 luni pentru două filme, şi când ce să vezi, nimic, nimic interesant, sperând că ele vor sparge topul filmelor mele, ocupând locuri fruntaşe, nu au reuşit să facă decât un mic fas.

Pai hai să lasăm abureala, şi să spun că primul film este Wanted (2008), în care un funcţionar frustrat (James McAvoy), se trezeşte peste noapte că este fiul liderului unei organizaţii de asasini, care cică se ocupa şi cu păstrarea ordinii mondiale, fratică!  Sună destul de bine, dar unde mai pui ca sună, sau chiar arată mai bine dacă apare si Fox (Angelina Jolie) in toată taraşenia asta si mi-l răpeşte pe puştan, pentru a înlocuii lipsa tatălui, mai sus amintit.

Wesley Allan Gibson, în numele personajului, este invaţat cum să se joace cu cuţitele, să imprime traiectorii spectaculoase gloanţelor şi nu în ultimul rand, cum să şi-o ia în freză, lucruri care mai greu le inveţi in liceu sau faculatate.

Când acţiunea devine destul de interesantă, ne trezim că ăsta micu’ a fost minţit, şi ca într-o aură telenovelistică… Tacso’, nu era tacso’, ca să vezi.

Într-un final, se alege prafu’ de organizaţia lor,  moare şi Fox, şi automat dacă a murit Angelina, nu mai avem la ce ne uita.

Filmul este presărat cu multe efecte speciale, si minciuni de clasa a II-a ce plictisesc spectatorul.

Nota: 7   Trailer

Al doilea film este Hancock, care, la fel ca la primul film, efectul special in abundenţă plictiseşte retina. Hancock (Will Smith), un super erou de duzină, ajunş in dizgratie din cauza faptului că salvează oamenii, dar îi salveză cam prost, lăsând in urma sa pagube zdravene ( de… unde e muncă, îi şi mizerie). Acest “lasă bă că merge şi-aşa”, se trezeşte intr-o zi , după ce salvează un amărât de director, că e cam vulnerabil in faţa soţiei acestuia.

Nota: 6   Trailer