sunt jos

Simti cum te trage de gat in jos pentru a te imbratisa si pentru a-ti spune ca nimic nu face un ban in afara caldurii oferita de catre pat si dulceata ce ti-o poate ceda. Ieftin!
In toate acele momente vei simti ca are dreptate. Ca ai da cam tot sa isi continue rolul, ca ar fi mult mai placut si comod sa te asezi in pat, dar totusi nu te-ai dezlipi din fata televizorului chiar daca ochii-ti plang, si corpul iti tremura.
Te va cuprinde si iti va face ochii mai mici decat ii aveai pana acum, la un moment dat iti va trage si mana de pe cotiera fotoliului, astfel incat sa pari un idiot.
Te va face sa topai prin camera. Te va face sa te speli pe fata, si nu in ultimul rand, te va face dependent de cafea.
Uneori iti va baga ceva in ochi, facandu-te astfel sa-i inchizi fara vointa ta. Da! e sâcâitor dar pe langa asta, e si un violator de intimitate!

El e somnul, ce deseori te cuprinde atunci cand vezi un film.
Atunci cand vizionezi un film bun trebuie sa il faci sa dispara cu orice pret, dar totusi daca te uiti la “The men who stare at goats”, ar fi bine sa-l lasi sa-si faca mendrele transcedentrale.

[...]
T.R: nici nu mai angajeaza nici nu da afara
T.R: asa ca…
.Eu.: mama
.Eu.: era azi intr-un 2
.Eu.: aglomeratie
.Eu.: ceva de speriat
continue reading…

Trebuie sa marturisesc cu lux de amanunte ca nimic nu ma induioseaza mai mult decat sintagma “de ce imi vorbesti asa?”
Pot auzi tot felul de declaratii lacrimogene, marturisiri siropoase completate si de gesturi sinucigase ale persoanelor ce-mi relateaza dragostea eterna, atat timp cat nu aud replica de mai sus, totul e un fâs.

Am observat ca reactionez diferit iesind din coconul meu antisocial in urma cu cativa ani buni. Socotind anii dupa neveste, astfel incat sa nu stiti cand se plaseaza actiunea, am sa va spun ca se intampla undeva pe la a treia.
Era o fata cuminte, romantica, cu ochi albastri, dar cam blonda. Iar pe langa asta era si putin fluturatica, conotativ vorbind, astfel incat dupa ce mi-a insinuat prin fapte ca m-ar fi inselat cu un slions pe nume An***, mai tinea cu toata inima sa-mi spuna ca e un idiot de baiat cu care se cearta pe fiecare zi, dar pe care-l iubeste.
Iar ca orice mascul lovit in orgoliul propriu de o blonda ce iubeste un idiot, cu care se mai si cearta, am inceput sa deversez.
A putut sa ma opreasca de abia dupa ce mi-a rostit “de ce imi vorbesti asa? mai ales ca n-am facut nimic”.
Umplutura “mai ales ca n-am facut nimic” a diminuat mult puterea codului de acces, dar totusi m-a facut sa accept cu zambetul pe buze ca o blonda ma poate insela cu un tip slinos pe nume An****, cu care se mai si cearta din cand in cand.
Ce frumos!!!

Urmatorul lucru observabil s-a intamplat acum doi ani, cand aflandu-ma intr-un decor minunat alaturi de a cincea nevasta oficiala (cred ca am numarat bine), dupa un schimb de replici taioase, cauzat de duhul ei “imaculat in greseli”, am inceput sa vorbesc ca un mitocan.
Mereu am considerat-o pe a cincea nevasta cel mai bun exemplar de femeie, sau hai ma rog, aproape cel mai bun, deoarece stia sa comunice. Cel putin pe aceeasi frecventa cu mine, astfel incat, in loc sa-mi dea doua palme si sa plece mi-a spus: “de ce imi vorbesti asa?”
Tot aproape cel mai avansat exemplar l-am considerat si pentru ca a stiut sa foloseasca sintagma cheie la momentul potrivit. Avea un oarecare interes…

Am subliniat si inchis capitolul indoielilor in ceea ce priveste faptul ca am sau nu o problema cu “de ce imi vorbesti asa?”, in urma cu un an.
Aflandu-ma intr-o vizita amicala, imbarbatat de alcool si mai mult stimulat de varul milostiv de care va povesteam si in postul precedent, m-am apucat sa injur sub identitatea “milostivului”, una bucata roman plecat peste hotare.
Si cum tot injuram, de tradare de tara, de mafie si de capsunari, nenea imi raspunde interogativ cu celebrul: “de ce imi vorbesti asa?” Evident am cazut dupa scaun intr-o depresie murdara, plangandu-mi in pumni sub acuzarea ca am putut rani senimentele unui biet amarat culegator de capsuni.
Patru zile nu am fost bun de nimic…

…intrebi o femeie ce varsta are si un barbat de ce nu circula cu masina pe zapada.

Nu pot gandi ca o minte feminina, pentru ca probabil, din inversa chestie, Dumnezeu mi-a dat o gandire specific masculina. Probabil una redusa ce e drept, una ce uneori nu poate intelege cum poate gandi o femeie de rand.
In toata perioada in care am fost un slujitor al dreptatii pe acest pamant mocirlos, nu am putut intelege de ce unele femei rostesc numele unor barbati, persoanelor care nu au habar nici in cea mai mica masura despre indivizii respectivi.
De obicei, eu ca reprezentant unic al masculinitatii cartierului in care traiesc si a altor zece mile de inprejurimi, nu obisnuiesc sa spun intelocutorului meu, intr-un dialog, numele anumitor persoane pe care in mod sigur, interlocutorul nu le va cunoaste.
Se pot folosi sintagme precum: un coleg, un amic, un individ necunosc, pentru usurarea conversatiei, in locul numelor.

Inca din copilarie, m-am intalnit cu o astfel de chestie, pe care nu ma putut sa o suport.
Colega de gradinita, al carui nume il uit din motive tehnice, tinea cu tot dinadinsul sa imi explice cu lux de amanunte cum Virgil, amicul ei din grupa mijlocie o facea sa rada aratandu-i poze cu girafe portocalii.
Aveam sa aflu ca Virgil este chiar amicul ei din grupa mijlocie de abia dupa ce facusem o postdocumentare “elaborioasa” si nu dupa cum ea ar fi trebuit sa-mi spuna dinainte de  a-si incepe discursul. Că asa e logic nu!?! ca inainte de toate, sa se faca o sumara introducere a personajelor.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Gradiniţă, ce sa-i ceri…

In scoala generala, o alta individa pe nume Ana (da da… de data asta amintirile incep sa-mi revenia) avea sa-mi spuna ca e de-a dreptul indraogstita de Serban.
Ehe… dragii mei, mult timp am crezut ca Serban, e un individ paros, cu lanturi de metal, ghiuluri si geaca de piele, si nu unul dintre membrii formatiei Animal X.
Am aflat asta prea tarziu, cand tocmai eram in liceu si nimic nu mai conta.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Scoala generală, ce sa-i ceri…

In liceu, una dintre scumpele mele colege, aveau sa-mi dezvaluie in fiecare zi tocmai mie, cum un anume Claudiu a facut-o sa planga de ziua ei.
Deci, bun… cine e Claudiu? Nu am aflat din prima, am aflat dupa zece luni.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Liceu, ce sa-i ceri…

Mai tarziu, cand serviciul este si el o chestie menita sa-ti ocupe timpul liber, o buna amica, ma racoleaza intr-o zi in incinta unui mall renumit din Pitesti. Unul din alea… unu’!
Si-mi spune:
- Auzi, hai sa-ti spun ce mi-a facut Vlad… deci marti dimineata cand m-am trezit, m-a sunat si sa vezi[...] Dar nu ti-am spus ca[...]
- Dar, cine e Vlad?
Aici ea se schimba la fata. Dupa doua secunde de rastimp imi spune:
- Un tip, nu-l stii tu oricum…

Am vazut si romani fericiti! da… chiar de revelion. Mai precis la ora 10 si ceva, 10 si mai ceva aşa, aflandu-ma in apartamentul milostivului meu var, dupa un schimb de replici acide am fost trimis in graba de catre acelasi om “milostiv” sa iau de pe balconul locuintei dumnealui una bucata caserola de mici, cu scopul clar de a-i pune la soare, sau ma rog… la soarele carbunilor. Idiot si eu… doar ce puteam face altceva cu niste amarati de mici.

Din acelasi balcon cu vedere spre minunata catedrala din Mioveni se poate intrezari, jos, in dreapta, si o mica ghena de gunoi, doata cu patru tomberoane, doua mai frumoase decat doua. In ele, un nenea ce tot scormoneste in cautarea hranei, luminand dupa ea… cu telefonul.
Stiu, acum o sa imi ziceti ca nu e adevarat, ca mint poporul, ca dupa miscarea micutei camere se poate vedea cu usurinta ca imaginile au fost taiate si montate intr-un studio.
Dar eu va spun clar: Nu am filmat in plex, cu camera sau cu telefonul, un fals boschetar “amart” ce se face ca diboaie tomberonul in cautarea hranei.

Morala: Uite unde ajungi daca faci rate la EFG pentru un telefon!

Din motive neintemeiate, cadenţa de publicare a articolelor de propaganda intestinala interspatiala pe acest blogşor s-a redus considerabil, ajungand la un nivel mai scazut decat cel al mării.
Ar fi sesiunea, bat-o vina, ar fi lenea, ar fi frigul ce-mi influenteaza in mod negativ gandirea, ar fi si imaginata deceptie in dragoste pe care evident imi imaginez ca o sufar. Ar fi multe, mult prea multe de spus, dar cum reusita comunicarii este intotdeauna relativa, nici nu voi incerca sa ma chiui ale preciza gandindu-ma ca s-ar putea ca nimeni sa nu priceapa nimic.

Sa incep cu:
Greutatea de mă bărbieri

Evident zilele de lene sunt multe, ba chiar nenunmarate in calendarul de pe biroul meu. Sunt zilele in care imi pierd chiar si abilitatea de a ma exprima din cauza lenei. E o lene care absoarbe tot in jurul meu, e ca o gaura neagra ce mananca tot ce e material si spiritual.
Inghitite de lene sunt si actiunile cotidiene, sau ma rog… vointa mea de a le realiza, astfel incat deseori reusesc sa supravietuiesc cateva zile bune, ca prin mirare de altfel, fara sa mananc, sa beau apa, sa-mi depozitez anumite nevoi, sau fara sa ma barbieresc.
Unii ar numi-o, hibernare, dar eu ii spun simplu: “lene”. Ce e mai simplu de atat?!?

Dupa cum subliniam mai sus, o alta necesitate a organismului uman este aceea de a-i fi amputat parul. De data asta nu voi intra in detalii si ma voi referi doar la barbierire si anume sctricta actiune de radere a parului “strict de pe fata”.
Din cauza acestor periaode lenese, pilozitatile ating o dimensiune considerabila, fiind al dracului de greu de indepartat ulterior. In principiu, stiu asta, dar tot in “principiu” nu-mi pasa, caci lenea aduce dupa ea si un kilogram de indiferenta.

In “secndcipiu”, totul devine dureros, pentru ca dupa lene si indiferenta, ca dintr-un pamant acoperit cu gheata iese un ghiocel numit personalitate.
Ansamblul de trasaturi morale, ce nu ma suporta cu barba, aceleasi trasaturi ce-mi spun des in propriul cap, ca e timpul sa ma rad.
Le urmez indata, caci stiu ca sunt ale mele, dar rezultatul nu e unul tocmai placut si deseori lasa puncte rosii pe fata mea, lame stricate si injuraturi.

Acelasi ansamblu de trasaturi morale, imi dau uneori si un gram de imaginatie. Pesemne ca tot uneori incerc sa-mi las “cioc”. Prin cioc rog sa se inteleaga taierea sistematica a parului facial, dupa anumite modele, à la Oncescu, à la Mutu, à la Paul Teutul Sr. si multi alti astfel colegi de-ai mei de gradinita.

Problema e ca nu ma pot suporta nici cu cioc. Nu am reusit niciodata sa stau cu o astfel de frizura faciala mai mult de cinci minute.
Timp de cinci minute, ma privesc din toate unghiurile si-mi dau seama intr-un final, chiar daca e asa sau nu, ca nu-mi sta bine cu cioc
Iar urmatorul pas, este acela de a-l eradica din schema.
A doua problema si cea mai usturatoare e ca, nu stiu din ce cauza, la a doua barbierire consecutiva in acelasi interval scrut de timp, tenul devine mult mai sensibil. Si astfel apar in plus, alte puncte rosii, alte injuraturi si alte lame ce par in utlizare mult mai stricate decat cele de mai sus.

Dar pentru toate asta, exista LIVEa Balsam!

Nu stiu de unde vin diminutivele si conversia literelor, mult prea folosite in ziua de azi de catre indivizii “internetizati”. De ce trebuie oare sa iti transformi numele de Gigi in Gygel sau Gygică ori de Ramona in Ramonyka. O fi greu sa scrii cu “i” normal? Nu stiu…
Diminutivele m-au stresat din frageda pruncie. Iar in frageda pruncie ma consideram un om matur, folosirea lor considerand-o atunci, ca si acum, doar o lipsa de maturitate. Bine, diminutivele deseori sunt o marca lingivsitca a femeilor. Deoarece nu sunt echipat corespunzator pot gandi astfel in ceea ce priveste diminutivul.

Dar totusi nu despre asta voiam sa discut in prea inteligenul meu post.
De fapt, vreau sa afirm fara niciun fel de perdea ca am avut o copilarie nefericita.
Trebuie sa precizez ca la varsta de 9 ani, si cu mult inainte, unul dintre verii mei, al carui nume incepe cu Cr, avea prostul obicei de a ma maltrata.
Nu fizic, ci doar psihic! Metode doar de el stiute, ce se rasfrangeau intorcandu-mi personalitatea calma si suava ca un bumergan, intr-una ahtiata, enervanta si plina de dispret faţă de semeni si mult mai mult fata de el.
Asa ca la varsta de 9 ani am zis ca e timpul sa pun piciorul in prag, razbunandu-ma si pedepsindu-l intr-un fel pe misel. M-am gandit la multe, mai ales dupa ce am vazut seria “Singur acasa”, dar nu dispuneam de SDV-urile necesare pentru realizatea unor asemenea farse precum cele vazute la tv.

Într-un final am cazut la ideea ca un om nu poate fi niciodata mai nervos decat atunci cand ii este furat ceva.
Asa ca i-am furat o caseta pe care stiu ca el o iubea. Initial am furat-o doar pentru ca era verde si se distingea clar fata de restul casteleor ce-i umpleau lacasul special de sub casetofonul daciei lui 1300, uitand si abatandu-ma astfel de la misiunea mea, probabil si din cauza prezentei emotiilor, deoarece furam pentru prima data!

Caseta era a celor de la BUG Mafia, cred ca ori era o copie a unei casete originale, ori apartinea distinsilor domni mafioti, dintr-o perioada cand ei inca inregistrau in “studiouri de garsoniera”, deoarce calitatea pieselor era mai mult decat proasta.

Problema nu se punea asa. Mai ascultasem mafia, ba chiar in unele nopti nu puteam sa dorm din cauza versurilor unor melodii ce-mi puneau stapanire pe minte. Norocul meu, ca acum nu mi s-a mai intamplat, dar atunci inregistram totul ca un papagal, iar in prag de noapte toate inregistrarile incepeau sa-mi ruleze in cap.
Nu stiam poezii de Eminescu, dar stiam versuri de mafia.
Problema se punea ca trecusem la BUG Mafia necezunrat, si deci ma consideram deja avansat.
Deja invatasem injuraturi, deja jucam la alta clasa. Hai sa spunem cel putin in fata altor colegi de clasa, care nici macar nu stiau ce inseamna BUG.

Ascultam la casetofonul cu leduri pe langa boxe, (care de fapt, era o versiune mai veche, neavand leduri pe langa boxe, dar ca sa aveti un reper), al fratelui meu aproape toata ziua mafia. Ascultam incet chiar si cand nu erau parintii acasa, ba chiar imi lipeam urechea de boxe pentrua ca in cartierul meu o injuratura auzita de catre vecini ar fi constituit o rusine demna de spanzuratoare.
Mai tarziu am inceput sa ascult la casti. Din alea cu banderola metalica, ce iti prindeau al dracului de tare parul intre platbanda minuscula metalica si plasticul cu burete ce-ti acoperea urechile.

Trebuie sa amintesc faptul ca minunata caseta verzuie se deschidea cu melodia “Hoteluri” fiind continuata de “Pentru 98″, melodie ale carei versuri incepusem sa le fredonez involuntar pe strada, mai ales pasajul cu: ” zi-le Ciolo”.
Eh, era si “viata de borfas” din care am inteles cate ceva, “raid mafiot” unde nu stiam ce e aia engleza, “inc-o zi, inc-o poveste” cu “mafia adolescenta”.

Problema maxima, este ca nici in ziua de azi al meu var nu stie ca eu am fost autorul furtului, chiar si dupa nenumarate cercetari. Razbunarea o sa o “impac” de abia acum, dupa 12 ani.
Problema este ca, tot al meu var, recent a reusit sa se “recreeze” printr-un pustiulica, ce cred ca-i va semana izibitor. Trebuie doar! ca-i fi-su’…
Chiar la botez, o sa ii spun:
Ba, mai tii minte caseta aia verde cu mafia? Eh! eu ti-am furat-o martalogule! Cand aveam noua ani!
Intr-un fel ti-as multumi ca m-a cam influentat in mod semipozitiv, dar stii care e problema?

Eu o sa fiu ala care ii va da pantalonii jos lu’ fi-tu’! In amintirea vremurilor bune.

Si acum ceva mai nou

Cand relatezi unei femei ca ai baut ceva, ea se va gandi imediat la alcool. Indiferent ce licoare ai fi consumat, esti imediat catalogat ca fiind un betiv notoriu.
- Am baut cea mai buna bautura din intre orasul asta
- Betivan notoriu, iar te-ai imbatat ca porcul!
- Dar voiam sa ma refer ca am baut la Marco’ cel mai bun fresh de porcoale…

De fapt, cred ca treaba e mult mai incurcata, la nivelul inalt al conceptiei despre unul si celalat, despre el si ea.

Stiu, eu sunt cam tampit si automat gandul imi sare la suc cand o femeie imi spune ca bea.
Daca intreb o femeie ce face? iar ea imi spune ca bea, gandul imi sare la un pahar de apa sau ceai.
Pana si conjugarile imi par ciudate: “el bea” pe langa “ea bea”.
Imi pare ca suna ciudat si: “el bea de trei ori pe zi…” faţă de “ea bea de trei ori pe zi…”
La fel ciudat pare si: “el bea dimineata pe stomacul gol, cate un pahar de… ” pe langa “ea bea dimineata pe stomacul gol, cate un pahar de… ”

Daca iti spune ca a baut cea mai buna bautura din oras, ti se va parea cam dubios, dar ca sa n-o jignesti vei intreba ce nectar a consumat?
- Ce nectar idiotule, am baut lichior!

***

Colegu’: am bagat la pariuri la curse de caini
Colegu’: nu auzi
Colegu’: am bagat pe un caine care iesea mereu pe primul loc, l-am urmarit trei curse, a iesit mereu pe primu si cand am bagat eu pe el a iesit ultimu
.Eu.: )))))
.Eu.: pai a obosit dracu si el
.Eu.: cat mai vrei sa mai alerge
.Eu.: )
Colegu’: futu-l in gura de caine prost

***

E de rau daca am ascultat-o de 40 de ori pana acum?