sunt jos

Anuntasem ca ajung la Dracula Fest dar in cele din urma tot planul meu s-a cam dat peste cap. Intial aveam de gand sa fiu prezent la concertul rock de la Arefu, sa stau pana seara, sa beau niste bere si sa vad niscaiva oameni imbracati in straie de odinioara.

Totul a decurs altfel si nu am mai reusit sa ajung la platou din cauza ploii si a drumului. Dar nu mi-e ciuda pentru ca am vizitat pentru prima data cetatea Poenari. Da… stau in Pitesti si aproape pe fiecare an am trecut pe langa barajul Vidraru dar niciodata nu am urcat la cetate. Rusine sa-mi fie!
Vidrarul, daca ii pot spune asa, e tot la fel cum il stiu, cu turnul si accesul spre Omul de Fier blocat. Imi pare rau ca lucrarile de renovare nu s-au incheiat nici acum. Mi-ar fi prins bine cateva poze de acolo.
Revenind la excursie, dupa ce am halpanit pe Transfagarasan, caci am resuit sa bat si 50 de kilometri din el, m-am intors spre cetate.
Stiam ca sunt 1480 de trepte, dar al dracului de nu au parut mai multe la urcare. Sedentarismul si-a aratat si el coltii si am reusit sa le pargurg in 17 minute. Cu aproximatie, ca puteau fi si 25 dar trebuie sa ma dau si eu mare nu?

Ca adult trebuie sa platesti o taxa de 3 lei pentru a avea acces in cetate, iar daca vrei sa faci si fotografii trebuie sa mai adaugi inca 5 lei.
Se pot cumpara vederi – care arata destul de bine, pentru ca unele dintre ele sunt realizate din elicopter – contra sumei de 4 lei.
Ghinionist cum sunt, exact dupa ce am platit taxa a inceput sa ploua. Cum turcii sau anii trecuti, au avut proasta idee de a darama acoperisul cetatii, am fost facut ciuciumete. M-am ascuns aici timp de vreo 10 minute, exact langa “incaperea” asta foarte joasa, unde probabil neastamparatul Vlăduţ, mai tragea cate-un vornic in ţeapă. Tin sa precizez, ca daca treceai de bariera de fier si mai dinadins sau din greseala cadeai precum bolovanul in “incapere”, fara scara nu mai puteai iesi. Si cine crezi tu ca strabatea 1480 de trepte cu o scara in spate?

M-am amuzat teribil pe seama glumei cu turcii alaturi de fratele meu. Probabil le-ar fi cazut ceva in opinci daca urcau atat cu scuturile in spate.
O scurta istorioara despre cetate si vreo cateva legende puteti citi aici.
Chiar daca am racit dupa, s-a meritat vizitarea ei. De sus se poate admira o priveliste de zile mari. Poti lua cu tine si cateva pungi pentru a le umple cu aer, caci e nemaipomenit de curat.
Daca ai cateva kilograme in plus, nu te deziluziona. Poate va dura mai mult timp pana vei ajunge sus, dar afla ca sunt cateva locuri facute special si pentru a te odihni. Totusi, nu-ti imagina cine stie ce, si ia-ti gandul de la banci.
La cetate, cu siguranta iti vei admira stramosii si probabil vei pune pe seama unei intepaturi de tantar stresul din ziua de azi cand te vei uita la amplasarea si la modul cum a fost realizata constructia dorindu-ti in niciun chip sa fii in pielea celor care au construit-o.

Si acum cateva poze: continue reading…

Un orasel banal, as fi spus in urma cu cativa ani buni. Un oras mort, fara o “personalitate”, fara nicio picatura de viitor.
Si spuneam asta pentru ca atunci, ca si acum de atlfel, Campulung Muscel era un loc fara prea multe perspective de a te dezvolta pe vreun plan, majoritatea locuitorilor aspirand cu siguranta la un ‘viitor” intr-un alt oras.
Dupa revolutie, ca si alte orase, Campulung a trecut printr-o perioada relativ grea, din cauza lipsei locurilor de munca, iar asta, combinata cu dimensiunea redusa ale orasului, m-au facut sa il etichetez gresit, considerandu-l un loc saracacios, inconjurat de o aura gri, morbida.

Ideea preconceputa am inceput sa mi-o schimb acum 2 ani, cand la sfaristul liceului, am sustinut o olimpiada judeteana (jud. Arges), in Campulung Muscel si nu in Pitesti cum se obisnuise pana atunci.
Gazda a fost Colegiul Tehnic Campulung, care s-a dovedit a fi destul de bine pregatita pentru a sustine o proba la o olimpiada tehnica, colegiul prezentandu-se chiar mult mai bine dotat decat unele licee de profil din Pitesti. Cel putin eu am fost “dat pe spate” de catre asta si de laboratoarele de formare profesionala foarte diversificate (de la coasere, si gastronomie, pana la strunjire si realizare tamplarie de lemn, aluminiu sau PVC)

Am gustat bine orasul, vara asta, in ecursia de la Brasov si am reusit sa locuiesc vreo 2 zile aprope de el la propriu, timp in care am fost placut surprins.
Ideea locurilor de munca tot nu mi-am schimbat-o, chiar daca o firma a cumparat toate locurile de parcare din oras, oferind astfel o speranta somerilor. Da… ca turist, ca locuitor, sau mai stiu eu ce, trebuie sa platesti aproape oriunde in oras. Se vroia o masura de fluidizare a traficului, dar nu e deloc asa, strazile sunt aglomerate in continuare.
Dar am avut ocazia sa realizez ca nu e totusi un oras mort.
Daca ar trebui sa spun ce mi-a placut cel mai mult, as spune ceva despre cladirile vechi, dar nu ma lasa Iepurasul, vechea cofetarie ce nici acum nu si-a pierdut renumele.

Dar gata cu vorbaria. Acum, iata si cateva poze.

continue reading…

Ora 19.00: Dupa ce am reusit sa ingurgitez aproape 2 porumbi fierti, ca la mama acasa, mi-am urcat fundul in primul mijloc de transport in comun si am aterizat in centru, unde m-am intalnit cu Andrei si cu spaniolu’. Ii spun asa, pentru ca nu i-am retinut prea bine numele, si pentru ca a venit de cateva zile in tara tocmai de pe plajele Mediteranei, unde, de altfel si lucreaza si sta. In sensul ca e stabilit de cativa ani buni si nici nu cerseste. S-a inteles da?
Am reusit sa ne strecutam printre enoriasi si sa impuscam doi iepuri cu un singur foc, plasandu-ne la o terasa cu vedere spre scena, dupa care am strecurat tacticos 2 randuri de bere.
Aici a venit buba, caci lui Andrei, prieten, var, var secund, frate de suferinta si mamifer supra dezvoltat cu lapte de capra si bere, i-a venit minunata ideea de a o telefona pe Magda, a carei ochi nu ii vazuse decat in poze.

Eu pe Magda o cunosc, am o nespusa stima si un deosebit respect pentru ea, de aceea a trebuit sa consum inca un rand de bere pentru a participa cu al meu Andrei, si al lui spaniol, la o astfel de intalnire, avand ulterior alibiul ca am fost beat si nu am mai tinut minte nimic din tot ce s-a intamplat.
La Parole, am ascultat toata muzica de la concert, fie ea si italiana si turceasca, greceasca ori ce mama dracu or mai fi cantat nemtii aia pe acolo.
Tot acolo, am vorbit cu Cristi, spaniolul, caci intre timp am reusit sa imi amintesc al sau nume, despre modul de etichetare a romanilor stabiliti in tara rosiilor, de catre presa spaniola si despre mancarea traditionala. Ei bine, mi s-a dat dreptate inca o data, ca toti ai nostri romani, sunt considerati tigani si ca a lor mancare traditionala, practic nu exista. Bineinteles in afara carnii de vacuta moarta, si schingiuita de sabii. Aha… acum sa vedem cine e tiganul ???

La iesire, am salutat pe toti cei imbracati in porturi romanesti caci asa m-a invatat mama, si am injurat in gand pe italieni, caci erau multi la numar si altcumva nu imi permiteam.
Si chiar acum mi-am dat seama, cat de putine toalete publice sunt in centrul Pitestiului, in afara de cea electronica de la Davila, in ale carei usi, mi-am prins urechile intr-o dimineata, dupa asta jurandu-mi sa nu le mai deschid vreodata.
Pana la pasajul cel mic, nu a fost mult drum, dar presiunea acumulata a facut sa platesc intrarea in toaleta doar dupa ce am iesit. Neintelegera dintre treburile naturii si treburile portarilor a fost aplanata rapid ulterior, pesemene ca si ei au trecut prin asta, fiind chiar imbarbatat de catre unul cu cateva cuvinte ce numai intr-o umbra buna nu il punea. De parca m-ar fi interesat pe mine, ca odata, el ar fi facut in natura si ca tot odata, el nu ar fi dat nici in ruptul capului bani pentru un astfel de serviciu.
Pendiuc, te rog, baga boscheti pentru astfel de oameni, in centru! E doleanta celor putin trecuti peste varsta pensionarii, care mai sufera si de prostata. continue reading…

Si pustiu fusa la Brasov cateva zile, in jur de 6 asa, vreo 5 juma’, ca nu imi iesira corect la numaratoare. Si se caza la cumnata lui, fiind dus acolo de catre fratele sau, proaspat casatorit.

In prima zi se odihni, caci asa e frumos, in a doua, pleca la excursie.

Si fusa frumos, vazu’ cladiri, pomi, munti, dealuri, iarba, cetatea Rasnov, asa pe afara, ca era mult de mers pana acolo si ii fusa frica pustanului de ursi, lupi, vulpi, veverite si alte animale primitoare, pufoase si dragalase pe care le iubeste.
Strengarul nostru, recte eu, trebuii sa faca ocol in localitate Valea Mare Pravaţ pentru ca se desfasura Muscel Contest Racing in ciuda faptului ca ii placeau masinile zgomotoase,fusa directionat de catre un sticlete cu o palarie penibila pensulata pe ici pe colo, putin, purpuriu.

Ocolind multi multi kilometri, avusa timp sa isi arate calitatile oratorice presarate cu un usor accent moldovenesc, oltenesc si muntenesc. Un fel de tochitura de vorbe pe care nimeni nu o poate inghiti. Dar chiar si asa, tanarul nostru se distra de minune in absurdul lui delir. Ca sa capete dureri abdominale, facu niste poante si pe seama unui autobuz pe care era inscriptionat cuvantul Obama. Imi pare rau, nu pot sa arat poza deoarece implica si unii dintre membrii familiei. Pacat totusi…

Pilotul antrenat special (fratele) pentru un traseu montan, il zapaci pe saracutul Misu. Dar mai ales gropile il zapacira, pentru ca sticletele indrumase toti conducatorii auto spre un drum gropos’, jegos, porcos, pesemne ca ii erapofta de niste salam cu plete sau ceva de genul, ca altfel nu imi dau seama. 50 de minute i-au trebuit pustiului pentru a cere indurare respectiv mancare.

Opriram langa niste Pitesteni pribegi, ce isi dusesera povara (rulota) fix pana la un indicator ce scria Sicomar. Cred ca aveau nevoie de ceva mobilier pentru rulota lor, sau poate chef de sex ca nici asta nu imi putui da seama. Nu se poate spune, ca exact de langa indicatorul de Sicomar se putea vedea perfect varful unui munte, pentru ca raza vizuala a lor, din mica rulota, era obstructurata “la greu”. Poate pozitia “Capra” oferea o viziune noua, dar nu stiu sigur. Cert e ca oamenii astia priveau muntele gemand. Frumusetea naturii cere sacrificii.

Puştiul nu fusa deranjat de tanarul cuplu si isi vazu in continuare de masa dupa-amiazană, imbucand pofticos din cea mai curata si santoasa mancare gasita vreodata pe plaiurile romanesti. Cipsuri, Tic-Tac, cola fiarta si Sevăn Deis.
continue reading…

Daca cineva m-ar intreba: “Cum “o mai duce” Cabana Voina?”, cred ca mi-ar trebui putin ragaz pentru a formula un raspuns destul de bun pentru a-l face pe respectivul om sa viziteze zona, dar in acelasi timp sa se pregateasca pentru a vedea cateva parti urate din tot acest peisaj. Tratand putin subiectul cu un umor specific romanesc, as putea spune (plaginad desigur) “ca e frumos dar nu prea !”. De ce spun asta? pentru ca are doua parti, una buna si una rea, la propriu. Partea estica a cabanei, este imprejmuita de un gard nou nout, frumos lacuit, ce delimiteaza un gazon curat asteptand parca a fi calcat de turisti. Nu acelasi lucru se poate spune despre partea vestica a cabanei. O terasa decolorata, ce acopera niste banci murdare, ridicata pe o “movila” de pietre cimentuite ce te duce cu gandul la vremea comunista si nu la anul 2009, totul terminandu-se cu un acoperis stricat pe care sta linistita o antena parabolica ce numai la receptionarea de posturi tv nu mai foloseste. Ca treaba sa fie incheiata definitiv, cineva a acoperit si intrarile complementare ale cabanei cu grilaje dizgratioase din fier, si cateva lemne. Probabil ca locatia este administrata de doua persoane diferite cu intentii si mai diferite, sau poate nu se intampla asa si partea vestica este lasata “la o parte” din diferite motive, destul de greu de inteles pentru mine ce e drept. Peisajul este destul de ciudat, iar imbinarea dintre cele doua parti este si mai ciudata, lasand clar sa se vada prin literele sterse ce odata alcatuiau sigla cabanei Voina, lipsa de profesionalism. Totusi daca poti trece peste acest impediment, poti vizita zona, dar daca o faci in sezonul turistic, pregateste-te sa dai si peste cateva movilute de deseuri plasate frumos de confratii nostri cu spirit ecologist prost dezvoltat. Cu mai multe detalii si poze despre toata aceasta zona, voi reveni intr-un post viitor.