sunt jos

Impletit manual!

Da, asa am spus si eu cu trei saptamani in urma, cand a inceput sesiunea: “ba gata! de maine ma apuc de invatat”, dar asa a ramas.
De fapt e bine de observat ca toti ne apucam de invatat, de abia maine, sau toti ne spunem in minte, ba “de maine…”. De obicei te poti apuca de un lucru din momentul in care ti-l pui in minte. “Ba! de acum nu mai beau! De azi invat!” Sau chiar mai aproape, “In minutele urmatoare ma voi duce sa imi iau cursurile dupa care voi invata ca un babuin”, dar pana termini de spus toata propozitia iti vei da seama ca deja au trecut minutele si na… daca tu ai spus musai ca in minutele alea trebuia sa inveti, si nu in altele, s-a dus farmecul.

Bine, asta e un motiv pueril pe care-l folosesti atunci cand chiar nu ai chef de invatat. De fapt ajungem la concluzia ca nu doar noi nu ne dorim sa invatam ci uneori ne ajuta si subconstientul.
S-a demonstrat stiintific chiar! Un om nu poate fi atent mai mult de 18 secunde la un lucru, obiect ori sarcina.
Astfel incat atunci cand te vei apuca sa citesti un paragraf care, citit, insumeaza mai mult de 18 secunde, iti vei da seama ca ajuns odata la sfarsitul lui, ai uitat cum incepea.
Aici sunt de vina si profesorii care, in mod normal, trebuiau ca inainte de predarea unui curs sa calculeze exact durata in secunde a fiecarui paragraf, taind ulterior paragraful ce depaseste, citit in ritmul unui student mediu, timpul de 18 secunde.
Asta e subconstientul! Nu te poti juca cu el!

Alti factori
Se pot clasifica si alti factori ce influenteaza intr-o oarecare masura procesul de asimilare a informatiilor. Cuantificabil, o mare parte din vina o poarta si factorul extern ce iti distrage atentia atunci cand faci in pantaloni apasat de nevoia invatarii.
Eu, spre exemplu, am parcată masina in spatele blocului, conincidenta sau nu cu modul de deschidere a geamurilor, care spre norocul meu se dechid cu vederea tot inspre spatele blocului.
Pus in pat, gandinud-ma la asimilarea unei invataturi concrete din cursurile de 100 de pagini sunt deseori distras din cauza alarmei masinii, care uneori din factori necunoscuti hotaraste sa porneasca.
Inainte de cumpararea acestei masini, vechiul automobil avea o alarma asmenantoare cu cea a altor 40 de masini, ba chiar mai mult de 40. Asa ca de multe ori ieseam pe blacon atunci cand suna masina vecinului, fiind total dezgustat de faptul ca am inghetat degeaba pentru vecinu.
Intr-un final am hotarat sa nu mai ies! Ca sa vezi! Hai sa ne punem toti aceleasi yale ferindu-ne de hoti. Era genul ala de alarma care suna o data ca politia, o data ca pompierii, o data ca o raţă in calduri… stiti voi. Că la un moment dat ajunsesem sa le stiu pe de rost melodia, imitandu-le chiar! piu piu piu, nino nino, bâp bâp bâp…

Noua masina, dupa cum spuneam, piuie altfel fata de restul masinilor din parcare, asa ca drep urmare, mi-am activat functia de paza, deoarce atunci cand se gaseste sa porneasca o diferentiez de restul.
Eh, din cauza iernii s-a gasit sa porneasca si ea mai des – probabil voind intentionat sa consume deja consumata baterie – atunci cand eu decideam cu limba de moarte ca trebuie sa invat.
Astfel atras, lasam invatatul si sari la geam, sa nu-ti fure masina (stiu eu ce stiu, ca unui vecin deja i-au săltat-o bastarzii).
Speriat, nici ca se mai lipea vreo informatie de mine. Ba se mai gasea vecinu sa sune, ba mai te trezea un telefon, ba rasul cuiva din camera, ba nevoia de a bea o gura de apa s.a.m.d.

Concluzii si remedieri
Ai putea invata inainte de sesiune. Dar cine ar mai bea berea ta?

Da, nici eu nu pot invata daca e dezordine in casa.

Nu pot gandi ca o minte feminina, pentru ca probabil, din inversa chestie, Dumnezeu mi-a dat o gandire specific masculina. Probabil una redusa ce e drept, una ce uneori nu poate intelege cum poate gandi o femeie de rand.
In toata perioada in care am fost un slujitor al dreptatii pe acest pamant mocirlos, nu am putut intelege de ce unele femei rostesc numele unor barbati, persoanelor care nu au habar nici in cea mai mica masura despre indivizii respectivi.
De obicei, eu ca reprezentant unic al masculinitatii cartierului in care traiesc si a altor zece mile de inprejurimi, nu obisnuiesc sa spun intelocutorului meu, intr-un dialog, numele anumitor persoane pe care in mod sigur, interlocutorul nu le va cunoaste.
Se pot folosi sintagme precum: un coleg, un amic, un individ necunosc, pentru usurarea conversatiei, in locul numelor.

Inca din copilarie, m-am intalnit cu o astfel de chestie, pe care nu ma putut sa o suport.
Colega de gradinita, al carui nume il uit din motive tehnice, tinea cu tot dinadinsul sa imi explice cu lux de amanunte cum Virgil, amicul ei din grupa mijlocie o facea sa rada aratandu-i poze cu girafe portocalii.
Aveam sa aflu ca Virgil este chiar amicul ei din grupa mijlocie de abia dupa ce facusem o postdocumentare “elaborioasa” si nu dupa cum ea ar fi trebuit sa-mi spuna dinainte de  a-si incepe discursul. Că asa e logic nu!?! ca inainte de toate, sa se faca o sumara introducere a personajelor.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Gradiniţă, ce sa-i ceri…

In scoala generala, o alta individa pe nume Ana (da da… de data asta amintirile incep sa-mi revenia) avea sa-mi spuna ca e de-a dreptul indraogstita de Serban.
Ehe… dragii mei, mult timp am crezut ca Serban, e un individ paros, cu lanturi de metal, ghiuluri si geaca de piele, si nu unul dintre membrii formatiei Animal X.
Am aflat asta prea tarziu, cand tocmai eram in liceu si nimic nu mai conta.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Scoala generală, ce sa-i ceri…

In liceu, una dintre scumpele mele colege, aveau sa-mi dezvaluie in fiecare zi tocmai mie, cum un anume Claudiu a facut-o sa planga de ziua ei.
Deci, bun… cine e Claudiu? Nu am aflat din prima, am aflat dupa zece luni.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Liceu, ce sa-i ceri…

Mai tarziu, cand serviciul este si el o chestie menita sa-ti ocupe timpul liber, o buna amica, ma racoleaza intr-o zi in incinta unui mall renumit din Pitesti. Unul din alea… unu’!
Si-mi spune:
- Auzi, hai sa-ti spun ce mi-a facut Vlad… deci marti dimineata cand m-am trezit, m-a sunat si sa vezi[...] Dar nu ti-am spus ca[...]
- Dar, cine e Vlad?
Aici ea se schimba la fata. Dupa doua secunde de rastimp imi spune:
- Un tip, nu-l stii tu oricum…

Cand relatezi unei femei ca ai baut ceva, ea se va gandi imediat la alcool. Indiferent ce licoare ai fi consumat, esti imediat catalogat ca fiind un betiv notoriu.
- Am baut cea mai buna bautura din intre orasul asta
- Betivan notoriu, iar te-ai imbatat ca porcul!
- Dar voiam sa ma refer ca am baut la Marco’ cel mai bun fresh de porcoale…

De fapt, cred ca treaba e mult mai incurcata, la nivelul inalt al conceptiei despre unul si celalat, despre el si ea.

Stiu, eu sunt cam tampit si automat gandul imi sare la suc cand o femeie imi spune ca bea.
Daca intreb o femeie ce face? iar ea imi spune ca bea, gandul imi sare la un pahar de apa sau ceai.
Pana si conjugarile imi par ciudate: “el bea” pe langa “ea bea”.
Imi pare ca suna ciudat si: “el bea de trei ori pe zi…” faţă de “ea bea de trei ori pe zi…”
La fel ciudat pare si: “el bea dimineata pe stomacul gol, cate un pahar de… ” pe langa “ea bea dimineata pe stomacul gol, cate un pahar de… ”

Daca iti spune ca a baut cea mai buna bautura din oras, ti se va parea cam dubios, dar ca sa n-o jignesti vei intreba ce nectar a consumat?
- Ce nectar idiotule, am baut lichior!

***

Colegu’: am bagat la pariuri la curse de caini
Colegu’: nu auzi
Colegu’: am bagat pe un caine care iesea mereu pe primul loc, l-am urmarit trei curse, a iesit mereu pe primu si cand am bagat eu pe el a iesit ultimu
.Eu.: )))))
.Eu.: pai a obosit dracu si el
.Eu.: cat mai vrei sa mai alerge
.Eu.: )
Colegu’: futu-l in gura de caine prost

***

E de rau daca am ascultat-o de 40 de ori pana acum?

Numai pe seara am reusit sa beau trei cutii de bere. Acum ma doare ficatul, pesemne imi bate in teava…
Dar stiti de ce am baut?
Pentru ca aveam un furuncul de stors in vecinatatea urechii, si un furuncul in vecinatatea urechii e mai dureros decat o nastere.
Problema e ca sub influenta alcoolului, nu prea mai percepi durerea cu o asemenea intensitate, dar risti sa nu mai ai precizia de a nimeri si intepa furunculul cu un ac medicinal.
Si asta e destul de rau, ca la inceput, cand esti cuprins de aburii alcoolului vei canta “O brad frumos”, dar cand te vei trezi vei observa ca ai obrazul perforat in nenumarate locuri.

Da, am aflat si eu ca e aproape sesiune, iar pe langa asta am aflat ca se platesc taxe. Cum sunt un roman autentic, le platesc cu doua zile inainte termenului limita.
Aici, ce e drept era sa ma ţepesc, pentru ca un bun amic din feciorie, distins flacau strasnic, fost coleg de liceu, ce are calitatea de a baga oamenii in sperieti, tinea cu tot dinadinsul sa-mi precizeze ca ieri ar fi ultima zi de plata a taxelor scolare.
Astfel incat, ieri dimineata ma luptam cu o coada imensa – ca nu sunt singurul care merge pe principiul: “plata la final” – doar pentru a ma lamuri in mica mea dilema si nu pentru a scoate banii din buzunar.

Am reusit sa ma bag in fata, spre dezamagirea intregului public, iar cand am dat sa intreb la ghiseu, distinsul student ce isi efectua plata inca “in lucru” o scos un sunet ciudat, neintalnit inca in specia umana, sunet ce evident suna, cam asa: “UOăăăăăă!”
Fix cu şase “ă”, ca i-am numarat, pe fiecare. Am reusit sa fac asta, pentru ca sunetul a iesit din gura lui foarte incet, si grav, asemanator unui muget de vacă roz.

Pe ultimul “ă” l-am sesizat dupa ce tipul de la ghişeu mi-a raspuns intrebarii mele referitoare la timpul acordat platii taxelor. Deci atat de lung a fost tot sunetul.
In totala contradictie a fost rapiditatea cu care eu am intrebat si competenta interlocutorului meu, care mi-a raspuns cu aceeasi modena, astfel incat dupa 2 secunde am reusit sa aflu tot ce nu stiam despre taxe, iar in secunda urmatoare sa si ies din incapere.
Bineinteles, pe langa el, alte 40 de suflete de studenti cu experienta in stat la coada, au exclamat ceva confuz, aratandu-si nemultumirea in ceea ce privea intrarea mea tupeista in “biroul de taxe si impozite”.
Bineinteles x2 nici unul dintre ei nu a reusit sa-si termine prima exclamatie, ca eu eram deja la iesirea din cladire.
Asta se intampla exact ca atunci cand stai la coada la poşta, iar un “cineva” iti intra in fata. Pana cand apuci sa scoti un cuvant, “blagoslovindu-l” pe respectivul ca ti-a luat-o inainte, acel “cineva” a si plecat satisfacut.

Nu stiu cum merge treaba prin alte parti, dar la mine in cartier, asta cu poşta chiar se intampla foarte des.

***

Acord o mare importanta timpului in care este transmis un mesaj. De altfel si continutul mesajului are rolul sau remarcabil, dar mult mai important imi pare timpul in care cineva spune ceva.
Exact, e o epoca a vitezei si asta nu trebuie sa ne sperie – ne ajuta doar evolutia. Constituie un avantaj deosebit, transmiterea unei cantitati maxime de informatii cu un numar minim de cuvinte.
Avantaj pe care nu multi oameni il au…

Luandu-l exemplu pe tatal meu, care nu e un om prea migalos, dar atunci cand trebuie sa iti spuna ceva important, o va face cu numarul maxim de cuvinte, in timpul maxim. Mai foloseste uneori si pauze, menite a te tine cu sufletul la gura, pauze mai lungi decat coada unui raton.
Am incercat de atatea ori sa il invat cum sa comunice rapid, dar nu e de rost cu el.
Daca il intrerupi pentru o eventuala cerere de marire a debitului verbal, o sa regreti ca ai facut asta, pentru ca te vei alege cu alte minute bune de asteptat, sau poate o cearta.
- Hai, hai, si zi-mi care e treaba !
- Stai ma asa, ce te grabesti? daca nu vrei sa asculti zi-mi! nu ma mai face sa-mi racesc gura degeaba!
- Nu ca nu vreau sa te ascult, dar spune si tu mai repede…
- Eee! dracia dracului, hai ca ma si enervezi
- Uite, in tot timpul asta, puteai sa-mi spui jumate din ceea ce aveai de zis

Si cearta poate continua…
Iar cand s-a sfarsit, imtervine alta problema

- Asa, unde ramasese? a, hai ca am si uitat…
- Ramasesei la…
- … nu mai stiu, am uitat! pai daca ma intrerupi!

Tatal meu e un simplu exemplu, caci am cunoscut peste 54 de astfel de persoane. Numarate, parol!
Ceea ce ma enerveaza cel mai mult, e ca uneori, probabil intentionat, ma anuntat precum in exmplul de mai sus, ca a dus gunoiul si ca nu mai trebuie sa-l mai duc eu.

Nu stiu de ce am vaga impresie ca trifoiul a fost descoperit in moldova. Probabil doi tipi, venind cu turma or dat peste plantuţa asta si or spus:

Uăi, şie-i asta?
Îi o plantă…
Băi, tu ieşti prost? Văd şi eu că-i plantă, dar şie nume ari?
Uăi nu ştiu…
No, hai să-i zişem trifoi. Că uiti! are tri foi, uăi, vezi!?! Tri!

Nu ma sperie gripa porcina, cum ma sperie cârdul de pensionari ce iau cu asalt cabinetele medicilor de familie, dupa evenimentele intamplate.
Se strang panlcuri palcuri, unde mai pui, dotati si cu masti medicale ce le acopera aproape toata fata, asteptand linistiti pentru o licoare magica.

Pana acum doua saptamani, nu dadea nimeni doi bani pe gripa porcina. Parca se auzeau vorbe, cum ca s-ar face experimente prin vaccin, cum ca ai deveni cobai daca l-ai face, ori un fel de “cel mai prost din curtea scolii”.
Acum, toti cei care spuneau asta, ii vad deja vaccinati.
Cum ca au fost convinsi de ministru, ca l-a facut si el; cum ca ar fi fost obligati la scoala, la locul de munca sau in tramvai de un individ pletos imbracat in roz.

Frumos e ca trebuie sa moara cineva pentru o eventuala “mobilizare a poporului”.
Toti ascultam sfaturile medicilor, sau hai… nu chiar toti. Medicii anuntau ca se moare din gripa porcina, dar nu se facea mare tam tam.
Tot medicii au stabilit cauza mortii unor indivizi ca fiind gripa porcina. De ce sunt ei acum crezuti?
Suntem “arsi mai bine la sentiment” atunci cand cineva moare? Cascam mai mult ochii?
Nu vreau sa par un luptator anti medicina, sau un Toma Necredinciosul, pentru ca nu sunt un astfel de om, iar cele spuse de mine sunt simple intrebari, construite pe baza observatiilor proprii.

Intre timp astept ziua in care un cadru medical ne va relata primul caz de deces cauzat de portocalele vopsite.

Nu, serios, nu e de gluma cu gripa!
Saptamana asta o sa ma vaccinez!

O durere intensa de masele imi imobilizeaza gura de vreo doua zile, impiedicandu-ma astfel sa mananc normal si sa injur normal.
Maselele influenteaza negativ, indirect, actiunea de scoatere a vorbelor murdare pe gura. Sunt doua la numar, asezate la marginea maxilarului superior si inferior. Sunt tratate dar nu prea. Adica au fost folositi, in urma cu doi ani, cativa lei buni, pentru repararea craterele aparute, pe si intre ele.
Dupa lucrare, am fost foarte multumit. Atat de multumit incat ajunsesem sa racolez oameni cu probleme in ale dintilor, si sa ii indrept spre cabinetul unde-mi “lucrasem” maselele.

Totul a fost nedureros, aratos, alb si frumos. Cu plomba de plastic de ulitma generatie. Bine… nu stiu daca era chiar de plastic, dar cel putin asa am fost “mintit”.
Totul a fost frumos, timp de doi ani. Fix dupa implinirea a celor doi ani, si trecut peste cu o zi, am poftit la o nuca. Nu mai mancasem nuci de multi, multi, ani si cum aveam masele noi, da-i si imbuca.
Aici a intrevenit problema, a intervenit necuratul. A intrevenit crapatura! chiar intre ele.
Ce era sa fac, ca doar stomatologul nu da garantie. Si chiar daca ar fi dat, doi ani se implinisera deja, doi ani si o zi. Ghinionistul de mine.

Ca toti oamenii, nu ma duc la doctor daca n-am dureri. Poate sa-mi cada si o mana, daca nu ma doare nu vad rostul de a face o vizita medicului. Si in cazul maselei la fel. Crapatura nu a fost dureroasa, deci fara doctor.

Nu a durat mult pana cand s-a spart si a doua. (E ruda cu maseaua de minte, si vecina unde mai pui. “Masea de minte!” Ca am doar una. Iar acest lucru se poate observa cintind toate postarile mele din 2008 pana acu’. Ca de atunci o am. Dar tot de atunci este teapana si sanatoasa printre celelalte mortaciuni.)
Nici cea de-a doua nu a durut la spargere. De fapt, si-a pierdut o mica particica, un ciot din margine, restul rezistand eroic, sustinuta si de o plomba. Una dintre multele plombe de plastic, pusa de aceeasi “doctora stomatolog” .

Ehe, si maselele astea cum stateau ele mândre si frumoase, putin ciobite, in gura tanarului nostru blagoslovit – mai mult lovit deat blagos – nu au durut pana alataieri!
Pana cand s-au si cam umflat, cu tot cu falcuţă, imbolizandu-mi barbia si gura.

Acum nu stiu, daca mint sau spun adevarul. Dacă chiar ma doare maseaua sau vreau sa am un motiv bun – dezinfectant – pentru a trage ceva la ea, maine.

Nu am calitatile mamei Omida, chiar daca am mancat stampila de vot odata!
Aveam de gand sa intru in cabina si sa votez toti “paricipantii”. Iar daca se intampla cumva, sa raman fara tus, as fi iesit din cabina pentru a mai cere putin tus, asta pentru a nu se supara vreunul pe mine ca l-am lasat nevotat.
Dar nu mi-a iesit. Am fost cuprins de o durere crunta de spate. Si la propriu si la figurat.

Asa ca am lasat multimea sa decida pentru mine. Si s-a ales!
Singurul lucru care-l vad a fi unul bun, in toata tarasenia asta este ca pot tipa: “gaozarilor”, la ora 4 dimineata, de la fereastra unui hotel obscur din Jupiter, beat mort, fara a parea demodat.