sunt jos

Observ in ziua de azi o rautate a oamenilor crescuta peste limita normala. De fapt mult peste limita normala, limita normala considerand-o ca ajungand nu la aplicarea agresiunii fata de semeni, violuri, crime sau alte mizerii faptuite de catre oamenii cu suflet pe doua picioare, ci lucuri marunte – precum invidie, barfa, ura, indiferenta.
Acum cateva zile vedeam din autobuz cum un individ zacea pe caldaramul din fata Muzeului Judetean, poate beat, poate mort, poat doar somnoros dar nici macar bagat in seama de vreunu trecator.
Oare s-a oprit cineva sa il intrebe pe cersetorul de la gura statiei de metrou, de ce a ajuns in halul ala? Chiar daca poate multi vor spune ca odata l-au “ajutat” financiar oferindu-i 2 lei, tot indiferenti sunt daca nu s-au aratat oarecum interesati de situatia lui.
Oare a intrebat cineva pe individa ce chestioneaza studentii Universitatii din Pitesti despre ziua in care se afla – de ce face asta, fara a-i raspunde doar simplu prin: sambata, luni sau miercuri?
Oare s-a oprit cineva sa schimbe doua vorbe cu un amarat, ce se “plimba” pe holurile spitalului, intr-un carut cu rotile, avand amblele picioare amputate de la genunchi in jos?
Oare a stat cineva mai mult de trei ore de joaca cu un copil dintr-un centru de plasament, dupa ce s-au impartit cadourile “umanitare”?
Cred ca asta e indiferenta…

Miercurea trecuta, asteaptam autubuzul in statia de la liceul Bratianu. Doi oameni in varsta, sot si sotie se apropie de o tanara si intreba puternic de numarul autobuzului care tocmai a trecut.
Ea le raspunde rapid, iar dupa ce le vede feţele se departeaza.
Initial nu am realizat de ce tipa a facut lucrul asta. Dupa cateva momente, batraneii probabil isi dau seama de reactia individei si simtindu-mi prezenta se apropie de mine.
La trecerea urmatorului autobuz, batranica ma intreaba care a fost numarul lui. Tocmai trecuse linia 19, ii spun dupa care le vad chipul amandurora si realizez de ce intrebau.
Erau orbi. continue reading…

cer clemenţă
lipsit de existenţă
într-o lume de subzistenţă
fara pic de decenţă
moral nu am apartenenţă
la o pată de violenţă
rezolvând a mea prezenţă
printr-o nemărginită latenţă/
etic, a mea frecvenţă
nu e decât o abstractă absenţă
crescând a lumii potenţă
din a ei reminişcenţă
trecând difuza cadenţă
în morbida reticenţă
sfârşind totul în propria-mi demenţă

Enţă de Mihai C.

Iaca zi de sambata spre dimineata, ma trezesc pe la prima ora (asta fiind pe la 11.00) si ma asez frumusel pentru a viziona ProMotor-ul. Nu apuca bine sa vorbeasca Roxicuţa ca se aude telefonul sunand. Cum pe fix nu prea ma cauta nimeni, il las sa sune, si sa sune si sa sune. Cam dupa ce suna de vreo 4 ori, imi dau seama ca ceva nu e bine, si hotarasc sa raspund.
Eu: Da?!
La celalat capat al firului: Măăă, de ce nu raspunzi?
Eu: Dar cine e?
La celalat capat al firului: tactomare! ce, nu imi mai recunosti vocea?
Eu: aa, să trăieşti tataie! ce mai faci?
La celalat capat al firului: Auzi! lasa asta, vin-o si i-a ma, ca trebuie sa cumpar ceva de la Pitesti.
Cum nu pot sa il contrazic niciodata pe domnul Ilie (aka. bunicul, respectiv “tataie”), ma conformez rapid si raspund afirmativ, cu o voce putin tremuranda.
La celalat capat al firului: Gata! Pa! … si imi inchide rapid telefon, probabil gandindu-se la a nu fi interceptat de catre serviciile secrete. El a fost si memebru de partid in PCR si probabil din cauza asta.
O las pe Roxanica sa palavrageasca, imi pun repede pantalonii si in 2 minute eram deja la masina. Peste alte 30 parcam in curtea batranului.
Intru in casa putin speriat, dar totusi sigur de mine pentru ca ii stiu comportamentul batranului si il vad asezat la marginea patului la maxim 30 cm de televizor (ca asa ii place lui sa stea, sa aiba o vedere panoramica).
Nici nu apuc sa dau buna-ziua ca bunica incepe sa se planga:
- Ia-l ca nu ma mai inteleg cu el, nu stiu ce vrea sa cumpere de la Pitesti, de azi de dimineata ma tot bate la cap. A fost si la magazin si te-a sunat pe tine ca sa vii aici sa il iei.
Dintr-o data se aude vocea lui autoritara:
- Taci femeie, ca sunt actualitatile de 12.
Bunica se conformeaza rapid si eu ma asez langa el pentru asteptarea finalului actualiatilor.
Dupa ce se termina, ia telecomanda de pe masuta, inchide televizorul si concluzioneaza cele vazute printr-un:
- Ai dracu nenorociti, s-a ales praful de tara asta! continue reading…

Am comandat o cola în timp ce ea era la câtiva metri, vorbind la telefon.
Purta nişte blugi albaştri, cu talie joasă, mult decoloraţi, ce îi picau de minune. Deasupra avea un tricou alb cu dungi mov, puţin scurtat în aşa fel încât să se vadă câţiva centrimetri din abdomen. Peste, purta o bluză albă ce îi dădea decenţa despre care vorbeam mai sus.
Ochii şi părul negru contrastau puternic cu tricoul ei alb subţire, iar sprâncenele scurte şi absenta fardului îi dădeau întregii feţe un aer natural.
Tinuţa vaporoasă şi miscările ei, făcute chiar şi în timpul unui lucru banal, atrageau atenţia.
Alături de mine stătea Ionuţ ce păre că şi el o observa destul de bine, poate chiar înaintea mea, deoarece înca de cand o salutasem pe doamna Maciu pe peron, era foarte atras de ea, nescăpând-o din priviri.

- Vrei cola? Îl întreb inţentionat pentru a-i distrage atenţia.
- Nu merci!
- O cunoşti? întreb cu un chip ironic.
- Nu, dar poate o să o cunosc… îmi răspunde el cu un zambet dispreţuitor.

Dupa ce observ că ea îşi termină convorbirea şi se aşeaza lânga Andreea, storcesc cutia de cola, o arunc fix la picioarele lui, după care le fac semn dacă ma pot alătura. Gestul mi-a fost confirmat printr-o clipire de ochi, de către Andreea. Cu acelaşi chip ironic, îi intorc lui Ionuţ zâmbetul dispreţuitor şi mă îndrept agale spre ele.
Discutau despre mine şi mai precis, ea îi povestea Andreei cât de mult am distrat-o în toată această perioadă. Uşor amuzată şi ironică, Andreea spune că în privinţa ei şi a lui Vlad, lucrurile nu sunt aşa roz:

- Al meu e cam prostanc ! Tace ca mutu, nu a scos nicio vorbă până aici. Ba chiar la un moment dat l-a luat şi somnul.

Ne-a pufnit rasul, dupa care a aparut şi Vlad. Cu o rapiditate ieşită din comun, ne-am transformat în cele mai serioase persoane şi am abordat rapid alt subiect, sperând că Vlad nu a auzit nimic din tot ce se vorbea. continue reading…

Dupa ce imi petrec musafirii si inchid usa, ma retrag in camera mea. O durere imensa imi apasa toracele, dar las totul in seama medicamentelor pe care le iau de ceva vreme.
Aleg o melodie calma si ma cufund adanc in scaunul negru de piele. Inchid ochii si imi imaginez prin tot ce am trecut pana acum. Imi trec prin minte instantanee rapide, locuri in care am fost, persoane cunoscute, ganduri prin care realizez ca am fost unic si ca am influentat destinele oamenilor prin simpla prezenta, totul pierzandu-se intr-o aura neagra.
Instantaneele dispar, si observ o locuinta cunoscuta. Simt un miros intepator de apa si prospetime si nu imi pot da seama daca aceasta senzatie este una cunoscuta. Peretii rosiatici ai locuintei se despica in doua si patrund in alta camera, albastra. Langa peretele estic se afla un scaun inalt negru.
Inaintez usor si imi dau seama ca aceasta este camera mea. Un fragment rupt din viata mea, privita atat de bine prin proprii ochi, imi arata scaunul negru pe care statusem in urma cu cateva secunde, ocupat acum de un tip saten, putin inalt, ce depaseste marginea scaunului cu putin, imbracat intr-un halat albastrui, cu crestetul putin aplecat.
Ma indrept fara dorinta de a deranja si pun ferm mana pe cotiera scaunului.
Brusc imaginea imi dispare si ma trezesc tremurand, cuprins de fiori reci. Melodia isi urmeaza coloana si ea atat de trista.Respiratia accelerata ma face sa ma ridic rapid din scaun.
Ametit, ma indrept spre raftul cu medicamente, si iau borcanasul cu medicamentul ce pana acum ma facuse sa scap de toate aceste convulsii.
Mana stanga o simt inclestata si reusesc intr-un final, dupa ce sparg flaconul in pumn, sa aleg doua pastile strecurate printre degetul mare si aratator.
Sticla flaconului imi cresteaza mana, dar durerea nu o mai simt. Un ciob imi strapunge pielea croindu-si drumul spre exteriorul palmei precum un pumnal.
Inghit pastila si caut cana cu apa. Stiu ca este undeva in bucatarie si ma indrept spre usa camerei mele.
Gustul amar al pastilei imi da senzatia de voma, dar stiu ca daca voi face acest lucru sansele mele se vor diminua rapid.
Reusesc sa deschid usa camerei, ce imi pare acum ca este prinsa cu mii de lacate si pasesc usor pe gresia rece din hol.
O picatura de sange cade din pumnul meu prin crapatura facauta de micul ciob, pe degetul mic al piciorului. Simt tensiunea si unghiile care imi despica si ele carnea pumnului, dar nu simt durerea ce trebuia sa urmeze inevitabil. Sentimentul de neputina se intinde spre antebrat iar dupa cateva fractiuni de secunda, fiorul rece imi inconjoara si urmarul.
Respratia mi se accelereaza si simt furnicaturi pe pectoralul drept. Inima incepe sa bata puternic dupa care urmeaza o explozie de energie.
Fac un pas mult marit fata de restul dupa care timpul se opreste. Vederea mi se strange si isi pierde din claritate, se innegreste si in fata mea se contureaza un cerc alb.
Intr-o fractiune ma prabusesc la pamant, lovindu-ma violent cu partea laterala a fetei de podeaua rece a holului.
Ochiul drept incepe sa imi lacrimeze si cu un ultim efort incerc sa imi sterg cercul de imagine pe care il priveam de cateva secunde ce intre timp devenise rosiatic.
Inca un flash imi brazdeaza viziunea si dupa ce reusesc sa imi sterg partea dreapta a fetei, imaginea se clarifica astfel incat reusesc sa disting pata rosie ce se formase langa mine.
Incercand sa aflu ce se intampla cu mine, ma trantesc pe spate. Urmeaza doua secunde ce imi par imense.
Gresia imi raceste corpul si un alt fior imi strabate proneste din torace pana in varful degetelor.
Gura mi se umple de sange si cu un efort supraomenesc imi intorc capul intr-o parte pentru a putea respira.
Ochii mi se inchid si in privire incep sa imi danseze diferite forme neregulate. Pumnul mi se elibereaza dupa care auzul imi este acoperit de un sunet fin apasator.
Dupa cateva secunde sunetul dispare si sunt cuprins de un sentiment de goliciune. O adiere imi mangaie coapsele, lasandu-mi impresia ca sunt dezbracat.
Pleaopele grele mi se deschid si incep sa ma inreb oare ce se intampla cu mine. Reusesc timp de o secunda sa imi privesc pumnul ranit, care acum imi parea mai curat ca niciodata.
Total buimac, ma ridic. Privesc drept in fata neobservand nimic schimbat, dupa care ma intorc putin si imi zaresc trupul intr-o balta de sange.

Va urma…
Scris de Mihai C.

Am revenit. Nu îmi cunosc prea bine starea în care mă aflu. Sunt amăgit, sunt nervos, sunt îngrijorat, obosit dar în acelaşi timp sunt şi bucuros, mândru, fericit că sunt acasă şi toate aceste adjective sunt „cauzate” de o singura persoana.
Am ajuns să nu mă mai cunosc, dar mai bine “dau timpul înapoi” şi povestesc totul de când am plecat.

Luni dimineaţă, am ajuns în staţia autocarului ce avea ca destinaţie locul unde se desfăşura concursul. O dimineaţă friguroasă, faţă de restul dimineţilor de aprilie.
M-a adus tatăl meu şi după ce am debarcat bagajul, m-am aşezat pe bancuţele roşii de pe peron. Mi-a spus să am noroc, să nu îl dezamăgesc şi a plecat rapid.
Afară era înca înnoptat, soarele nu îşi făcuse apariţia, iar culoarea băncilor, atat de veselă demonstra a fi doar de faţadă. Era clar că în jur nu era prea multa veselie, iar roşul mi-a demonstrat că nu ţine de cald.
Nu după mult timp de aşteptat, am recunoscut pe băncile de pe peronul următor un grup de tineri, alături de o femeie in varsta.
După ce am deschis mai bine ochii, mi-am dat seama că e doamna Maciu. Se uita la ceas de parca ar fi aşteptat pe cineva.
Mi-am spus că acolo trebuie să fie locul meu, am apucat geanta şi m-am rugat să nu mă aştepte tocmai pe mine.
După ce m-am aporpiat, cu o oarecare plecăciune pentru întârziere, am salutat gurpul şi am spus:
- Lasaţi-mă sa ghicesc! Aşteptaţi autocarul de Tg. Jiu pentru concurs?
- Tu trebuie să fii Mihnea nu? Mi-a raspuns doamna Maciu.
- În persoana!
- Pe tine te aşteptam.
Dupa ce a arătat un zâmbet puţin mincinos, din cauza orei devreme, mi-a făcut cunoştiinţă cu restul „colegilor”, ce aveau să imi fie camarazi şi nu numai, pentru 5 zile.
Doua fete si trei baieti, care nu imi pareau destul de prietenosi si cu care, mi-am spus in gand, ca ma voi descurca.
Pe fata blondă o cunoscusem mai bine la examenul trecut. Acum venise alături de prietenul ei şi rostea de zor, daca îl poate lua şi pe el la acest concurs. Bineînteles rugile nu i-au fost ascultate aşa că într-un final a trebuit să îşi ia adio, de la el.
Despre fata bruneta nu ştiam foarte multe lucruri. Nu era fata alaturi de care mă distrasem la faza trecută. O mai văzusem şi pe ea la examen, vorbind cu un coleg, dar îmi păruse puţin mai retrasă şi timidă, aşa că nu era chiar genul meu. Probabil din cauza asta nu am vrut sau nu am putut să o abordez pentru un schimb de vorbe. continue reading…

Nimic nu îi atrăgea atenţia, era un om plictisit de toţi şi toate. 17 ani, îi părea o vârstă care deja îi deschidea noi orizonturi, dar nici asta nu era îndeajuns. Avea de văzut o parte a vieţii pe care chiar daca o mai trăise, nu o cunoscuse niciodată în adevaratul sens.
Lui Mihnea îi mergea binişor, nu era elevul eminent, dar nici cel codas.
Şi din liceu a plecat totul, liceul i-a scris indirect jurnalul ce avea să îl preţuiască mai mult decât orice altceva, ce îi aduce aminte de o parte din trecut ce a iubit-o atât de mult…

Vineri 7 aprilie 2006

Am aflat că iarăşi trebuie să particip la examen.. Of… după cum m-am descurcat la faza judeteana, nu cred ca voi face nimic la cea naţională. Nu ştiu de ce oare, femeia asta (profesoara) are ceva cu mine. Nu putea să aleagă alt coleg? Toţi copiem la fel de bine la orele ei, de ce trebuia să mă folosească pe mine pentru examenul ăsta. I-am spus de atâtea ori că nu vreau sa particip… dacă ar şti ce lene imi e, cu siguranţă nu m-ar trimite… nici ei nu cred că i-ar conveni o notă proastă din partea mea, totuşi imaginea ei e în joc. Imagine pe care eu o pot modela cu notele obţinute. Sper să nu fac liceul de ras, sper să nu îmi fie ruşine să mai intru în el, dar mai sper să nu îmi pună poza la intrare în cancelarie…
Cu pregătirea nu am încetat, semn că cei de la şcoală ştiau de ceva vreme despre participarea mea la concurs. Dracu… acum trebuiau să mă anunţe? cu o săptămână înainte… măcar puteam să iau şi eu nişte decizii. Ce să zic, aflu mai multe luni, când mă duc la cei de la Petrol, poate mai scriu ceva despre, sau poate că nu…

Luni 10 aprilie 2006

Azi am fost la liceul ăla unde am dat şi faza pe judeţ. E cam urat, bine măcar că a avut cine mă duce cu maşina, altfel aici se oprea planul lor. Noroc cu maistrul meu, că e un om de nota 20. Aşa… să nu pierd prea mult timp. Ajuns acolo am întrebat de doamna Maciu, în stanga şi în dreapta.
Debandadă totală, cancelaria seamana mai mult cu o catacombă întunecată, plină de profesori înfumuraţi şi la propriu şi la figurat, iar scările ce duc spre etajele clădiri erau împrejmuite de gratii din fier forjat. Oare violenţa în şcoli a ajuns aşa de departe?
Dupa ce m-am plimbat aproximativ 15 minute pe toate coridoarele, am gasit într-un final laboratorul.
Am vorbit cu profesoara, ea îmi va fi îndrumator, pe toată perioada concursului. Mi se pare o femeie de treabă, sper să nu am probleme din cauza ei. Olimpiada se va susţine la Tg. Jiu începând cu 17 aprilie până pe 21.
Pe lista din calculatorul ei, am văzut şi restul concurenţilor din judet. Sper să fie şi tipa aia brunetă… ah, îmi scapă numele acum. Din câte am văzut, era cineva cu un nume ce începea cu A, sper să fie ea. Ce m-am distrat, la faza judeţeană, când ei nu îi venea sa credeă că am terminat lucararea în 5 minute. De ar fi ştiut ca eu ştiam subiectele dinainte…
Nu am nici un chef să mă duc, şi mă bate gândul să îmi iau o adevreniţă medicală puţin trasă de urechi cum că nu aş fi apt pentru concursul ăsta. Nu ştiu… mă gândesc să dau o mica spagă doctorului, să îmi treacă în fişă o boală de plămâni, sau ceva contagios, să scap dracului odată de toată tărăşenia asta. Dar în acelaşi timp… ceva îmi spune să mă duc. Până duminică am timp de gândire. continue reading…

- Te urasc, gata, nu mai vreau sa te mai vad niciodata! am tinut prea mult la tine, iar tu ai dat cu piciorul la tot! Adio! …si dintr-o data un fior rece o strabate din calcai pana in crestet,facand-o sa isi aminteasca toate clipele frumoase petrecute alaturi de el, iar sunetul facut de caderea receptorului in furca ii frange inima. Tremurul o cuprinde si o imobilizeaza in scaunul de lemn din coltul camerei.
De parca suferinta nu i-ar fi indeajuns, in aparatamentul modest isi face aparitia tatal, ametit acum de sufeltul lui Bachus acesta tranteste puternic usa de la intrare.
Ana isi inchide ochii, da capul pe spate stie ce va urma, si isi doreste ca in astfel de momente sa nu realizeze nimic, sa nu simta nimic, gandul mortii o framanta inca de la terminarea convorbirii cu Vlad… Dar el deschide usa, intra in camera o apuca pe fata de mana stanga si spune:
- Tu… ar trebui sa fii la munca acum! nu sa stai aici sa imi mananci mie banii.
Aburii alcoolului il fac sa uite ca ea are doar 17 ani, iar gandul ca nu are bani suficienti pentru inca un pahar ii tulbura mintea si il face sa recurga la violenta in fiecare seara.
Cu mana stanga o ridica putin pe fata, iar cu dosul palmei drepte o loveste violent peste fata
- Dar tata?? am incercat sa …
- Taci! nu esti buna de nimic, semeni cu mama ta, si stii si tu ca nu imi pare rau ca a murit.
Pe obrazul ei rosu, tumefiat de loviturile primite se scurge incet o lacrima ce arata durerea simtita de spusele acestuia si nu de lovituri.
- Si acum lasa-ma, pleaca !
Slabita de toate cele, isi sterge repede lacrima, si se grabeste sa iasa din camera
- Sa nu te mai vad! spune el uitandu-se la ea cu dispret
Ana inchide usor usa de la camera, se duce in bucatarie. Isi ia cheile de pe masuta, deschide sertarul unde isi tine banii si ia o bancnota de 10, se repede spre usa o deschide usor si iese din apartament fara niciun gand despre ce va face, sau unde se va duce in noptea asta.
La iesirea din bloc se intalneste cu doamna Maria, colega si prietena buna cu mama ei. Aceasta o saluta, si vrea sa ii spuna ceva, dar Ana e prea distrasa de cele intamplate si nici nu o observa, continuandusi drumul ei spre nicaieri.
In urmatoarea clipa ii vine in minte un singur gand, Vlad, baiatul ce o ajutase pana acum sa treaca peste toate, cel ce ii umplea mica imparatie cu speranta si dorinta arzatoare ca intr-o zi va fi mai bine. Dar ea, acum il priveste cu alti ochi, il priveste cu ochii care l-au vazut acum 4 zile la cafeneaua de langa bibilioteca, alaturi de fata aceea cu ochi negri, si il gandeste cu sufletul ei , acum sfaramat de toate cele, ce o face sa nu si-l mai doreasca niciodata, dar in acelasi timp sa il iubeasca mai presus de tot.
Gandul ce ii intuneca acum toata mintea o face sa se urce in primul tramvai, care parca nu vrea sa plece din statie fara ea.
Este deja 23 si 17 minute, tramvaiul e pustiu, Ana respira adanc si se gandeste la ce ar putea sa ii spuna lui Vlad daca s-ar mai intalni vreodata cu el. Isi face o lista in minte cu tot ce nu ii spusese pana acum si pentru un moment se simte sigura pe ea.
Dar tramvaiul, se opreste dintr-o data, ca prin absurd el are capat de linie in cartierul in care locuieste Vlad. Ana coboara, face doi pasi, si brusc este curpinsa de acelasi fior simtit cu cateva ore in urma, ce o face sa tremure. Vlad, sta sprijnit de marginea unei banci si priveste in gol.
Ea se opreste, cuprinsa de fiorul nebun, ramane inmarmurita pentru cateva clipe, dupa care se trezeste brusc, dar deja uitase tot ce vroia sa ii spuna.
Isi arunca privirea in pamant, si cauta rapid in minte ceva ce ar putea motiva prezenta ei acolo. Ana isi aduce aminte ca o matusa locuieste pe aceeasi scara cu Vlad, si pune prezenta ei acolo pe seama matusii.
Isi ridica privirea din pamant si il vede pe el sarutand pe obraz aceeasi fata pe care o vazuse si la cafenea.
Ana ramane muta, sufletul ii e acum calcat in picioare de un anume cineva pretuit de ea mai mult decat propria viata, de parca totul s-ar fi sfarsit, face un pas marunt in spate. Lacrimile incep sa curga necontenit, se intoarce si fuge orbita de toate cele intamplate. Traverseaza statia metroului, face un pas spre strada, si aude un sunet puternic, tresarind intoarce capul si vede o lumina orbitoare. Prea tarziu sa reactioneze intr-un fel, fata este secerata de masina si cade la pamant izbinduse violent de bordura trotuarului.
Vlad vazand toata scena, ramas fara rasuflare alearga spre ea se aseaza in genunchi si striga:
- Ana, ce ai facut?
Ea il priveste in ochi, si cu un zambet intors incearca sa ii spuna ceva
- Ana, ea era colega mea de care ti-am povestit la inceput, i-am dat fisele de la cursuri…
- Ana te rog!
Sangele ii pateaza tricoul lui Vlad, primit cadou chiar de la ea. Vlad o strange puternic in brate si se roaga ca totul sa fie un vis, un vis mult prea prost, un vis in care Dumnezeu sau inconstientul se joaca cu destinul fiecaruia. Dar nu este…
Ana, isi lasa usor capul peste bratele lui, si moare fix la ora 12. Aceeasi ora in care cei se cunoscusera.

Scris de Mihai C.

…totul incepe intr-un decor de vara tarzie, undeva la mare, alaturi de prietenii cunoscuti in urma cu 3 zile, tanarul Szt scurge un pahar de vin pe gat si o devoreaza din priviri pe necunoscuta din fata lui. Aburii alcoolului il fac sa vada fata cu alti ochi, inabusit de frumusetea ei, isi imagineaza nopti nebune alaturi de diva cunoscuta doar de 3 minute. La un moment dat, ea scoate cateva vorbe, percepute de el mai mult ca un murmur, ce spun:
- Pot sa gust din vinul ta!
- Desigur, chiar te rog, dar ai grija, nu pe tot! completeaza el.
Prietenii adunati in jurul mesei, il vad, il cunosc deja, dar nu isi pot da seama daca Bachus sau ea l-au schimbat in persoana de langa ei.
Ca printr-o minune, inconstientul ii rapeste doar pe ei doi, si ii arunca in mijlocul unui lan de grau auriu, spalat de razele soarelui la apus, modificandule destinele astfel incat sa para ca acestia se cunosc de mai mult de 3 minute.
Isi schimba cateva vorbe… se tin de mana, mangaiati de spicurile graului, acestia nu apuca sa se sarute ca iarasi inconstientul intervine si ii trimite in templul baiatului. Camera albastra, din apartamentul cu 3 camere acum mai plin ca niciodata de persoane cunoscute lui, devine singura scapare a lor. Cunoscutii, ii stiu deja prezenta lui in camera, vin si il saluta, deranjandui astfel gandurile si faptele. Baiatul le vorbeste frumos dupa care sprijina un fotoliu de usa sperand astfel ca nu mai poate fii deranjat. Fata se intinde pe pat, el o priveste, stie ce vrea, chiar daca nici macar nu ii cunoaste numele. Se apropie, o atinge, o saruta, continuandusi astfel jocul ore intregi. Alarmat, parca, de intuitie, acesta isi da seama ca nu mai e timp, se repede la dulapul cu 3 sertare si isi cauta vesnicele prietene. Gaseste unul, dar observa cu stupoare ca acesta era prea mare pentru el, de parca in acel moment ar exista prezervative pe marimi. Il arunca, si incepe din nou sa caute, gaseste alta marca, il desface, si minune, si acesta era mare. Cuprins de manie, acesta loveste dulapul, isi arunca prietenele si se repede spre fata, deja plictisita de cautarile lui, iar cand sa devina si mai apropiati… baiatul se trezeste, este ora 10 deja, priveste pe geam, si isi da seama ca a fost un vis.

Scris de Mihai C.

…Alex vorbea, iar noi il ascultam cu mare atentie, cand deodata pe usa barului intra un individ la vreo 40 de ani, murdar, cu o cicatrice imensa pe fata, urmat de alti doi tipi putin mai ingrijiti decat el. Masa noastra avea 6 scaune, 3 ale noastra, Alex, Bogdan, si eu, si 3 libere. Dupa nici 5 minute, indivizii vin la masa noastra, il saluta pe Bogdan, si se aseaza pe scaune. Cel cu cicatricea se aseaza exact langa mine. Mirat de faptul ca Bogdan ii cunoastea, incep sa fac niste legaturi in minte, si ma gandesc de unde ar putea sa ii cunoasca, deoarece el se afla aici de 3 zile, ca si noi.
Ma ridic de la masa, ma scuz, spun ca ma duc sa imi mai iau ceva de baut, incerc sa ii fac niste semne lui Bogdan, sa se ridice si el sa stam de vorba, dar el e prea fascinat de prezenta celor 3.
Ma intorc peste cateva minute cu un pahar de vin, si il vad pe tipul cu cicatrice pe fata, cum sta lipsit de grija rezemat cu picioarele pe scaunul meu.
Ma scuz a doua oara, si spun ca plec, dar parca nimeni nu ma aude, cu toate ca la masa era o tacere morbida. Merg spre iersire, dar dintr-o data se aude Bogdan, si imi spune :
- Stai, nu pleca, avem un joc, poate ni te alaturi?
Imbarbatat oarecum de aburii alcoolului, raspund afirmativ fara sa ma gandesc putin la toate jocurile idioate inventate de Bogdan.
Toti cei 5 ramasi la masa, se ridica, Bogdan lasa banii pe masa pentru nota, dupa care ne indreptam spre iesirea barului.
La iesire cei trei necunoscuti pleaca, iar Bogdan ne invita, pe mine si pe Alex, intr-o camera de hotel, spunand ca acolo se va desfasura jocul.
Ajunsi in camera de hotel a lui Bogdan, observ pe masa 6 sticle de votca, toate de marci diferite.
La care… il intreb:
- Ei bine, cei cu astea?
- O sa vezi! imi raspunde el
Eu ma asez pe pat, Alex intra repede la baie, scuzandu-si necesitatile.
La putin timp, se aude usa miscandu-se, tipul cu cicatrice pe fata intra in camera, urmat de ceilalti doi, cu 6 cutite in mana, iar in cealalta mana cu o sticla de coniac.
Pe Bogdan il vad zambind, pe Alex indiferent, parca drogat, iar pe mine ingrozit de ce se intampla, sau prevedeam ca urma sa se intample.
Tipul aseaza sticla de coniac, culcata pe masa (care era in mijlocul nostru), ne imparte cate un cutiet fiecaruia si incepe sa spuna:
- Eu invart sticla, daca se opreste cu fundul spre mine si cu dopul spre tine ( si ma arata pe mine cu degetul), cu lumina stinsa eu trebui sa arunc cu cutitul asta inspre tine.
Bogdan se repede spre intrerupator, dar eu ii sting miscarea, ingrozit de cele auzite, le spun ca intre timp a aparut o problema si trebuie sa plec.
Spre iesire, trebuie sa trec prin dreptul, acum parca devenit dusmanul meu, omul cu cicatrice, ce tot agita cutitul in mana. Cu o mana incerc sa deschid usa , iar cu cealalta, il prind de incheietura mainii lui pentru a nu schita vreun gest.
Reusesc sa ies din camera, si cum inchid usa, se aude sticla rotindu-se parca intr-un joc al mortii. Nu trece mult timp ca se aude si clicket-ul intrerupatorului. Imi inchid ochii si incerc sa nu ma gandesc la ce va urma.

Scris de Mihai C.