sunt jos

Postarea asta ar fi putut avea si tiltul: “Cum se distreaza un burlac de Sf Valentin”, ori “Ce prieteni idioti am”, sau “Cat de cretini sunt cei de la otv”, “Ori un dobitoc, incercand sa agate de Valentine’s day ceva «prospaturi» si-a gresit numarul de telefon dandu-l pe al meu pe un post de televiziune” – dar cel din urma ar suna mai mult a “Libertatea”, fiind prea asemanator ideologiei celor ce ii voi blama in acest post – in total dezacord cu principiile mele, iar celelalte fiind simple banuieli.

Pentru a va scoate putin din incurcatura cu tilurile am sa va povestesc, cu doua trei vorbe, cam cu cine impartam “covrigi” prin telefon ieri la ora 2 am. Trebuie sa marturisesc inca de pe acum ca povestioara face parte din categoria “personal”, asa ca nu se vor aproba comenatrii de genul: “dar ce ma intereseaza nene ce faci tu, si cu cine te certi tu, si cu cine imparti tu covrigi, si ce aventuri extracotidiene ai tu.”

Inapoindu-ma devreme acasa, dupa ce mananc si-mi fac un duş, ma priponesc cinstit in pat, asta fiind undeva pe la miezul noptii.
La ora 1.20 sunt trezit de telefon, care de vreo cinci minute incepuse sa sune necontenit. De obicei nu-l bag in seama iar daca e sa raspund cumva la astfel de ore, sunt mai mult decat indiferent cu interlocutorul, in sensul ca raspund si pun telefonul pe birou pentru a “vorbi” singur si pentru a nu ma mai deranja cu soneria lui. Dar azi noapte tot suna! In principiu m-am gandit ca e vreo problema, ca s-a intamplat vreo nefasta cu vreun amic, ruda, ori mai stiu eu ce persoana apropiata, asa ca am raspuns.
Pentru scurt timp se auzi un glas firav de femeie, dupa care convorbirea se inchise brusc.
Nu am dat mare importanta apelului crezand ca e una dintre fostele prietene cu apucaturi ciudate, ce vrea sa-mi chestioneze sufletul ori sa se lase indrumata in miez de noapte despre anumite lucruri marunte.
La scurt timp, telefonul a inceput din nou sa sune. De data asta era un numar secret.
L-am scos din priza pentru ca era si el saracul la incarcat si l-am pus pe silentios. Dar nici asta nu a mers. Incepuse sa vibreze mai rau ca un bord de dacie aflata in treapta a patra.
Atunci mi-a sarit somnul! Veste rea, caci nu fac niciodata mai urat decat atunci cand imi e perturbata somnul. Sunt pe principiul: cand imi sare somnul imi sar si dracii.

Ma uit la telefon, peste 20 de apeluri pierdute. Deschid lista cu apeluri si vad o multime de numere necunoscute. Intru imediat la idei si-mi zic ca nu-i a buna, gandindu-ma imediat ca numarul meu e facut public prin cine stie ce site inventat de un webmaster prost ingenios precum cel de la Pulso.
Deschizand calculatorul, fac o cautare rapida pe tata google dupa numarul meu de telefon, incercand astfel sa imi probez ipoteza, insa nu gasesc nimic relevant.
La scurta vreme primesc un mesaj.

ma numesc myky sunt d bukuresti.Daq akum sunt in DB l tara.Imi pare bn.

Raman perplex nestiind cum sa reactionez. In spun ca e vreo greseala, urmand a-mi adauga in minte: da, si eu sunt din Obrajistea de sus. La un moment dat, o sa iti para rau!”
In tot acest timp, telefoanele tot veneau, si bipuri si rasbipuri si semibipuri. Nu intelegeam care e treaba, daca pe internet nu sunt, atunci unde?
In urmatoarele secunde primesc cel de-al doilea mesaj scris intr-o romana de – (minus) clasa a treia:

ke dak esti l otv. Dc nu-mi raspunzi l ms ji.Nu ai kqedit.

Mi-a placut a doua parte in care ea stie sa scrie “mesaj”, cu “ji” deduncad in principiu ca alcatuieste cuvinte noi precum “mesaji”, dar prim parte m-a lasat masca. Cum mama dracu OTV? eu si otv? nu intelegeam rostul celor spuse.
Imediat am pronit televizorul si am dat pe otv, acelasi post unde un cretin cu freza de cocean canta manele, aceeasi emisiune mizera a celebrului Dan Diaconescu in care cica, mai nou, anumiti indivizi se indragosteau in direct.
Nu vad rostul intre numarul meu de telefon si spusele din mesaj, asa ca hotarasc sa sting televizorul si telefonul, bagandu-ma ulterior in pat.
Stau cinci minute gadindu-ma la ce cacaturi mai pot debita unii in ziua de azi. Dintr-o data ma trezesc si-mi zic: “ma, daca mesajul are dreptate?”. Ma ridic din pat, pornesc televizorul si-l potrivesc din nou pe otv, pornindu-mi si telefonul, moment in care, aproape instantaneu incepe sa sune.

De la celalat capat al liniei se aude o voce de femeie, ce ma intreba ce fac.
continue reading…

Am dat peste o minunatie de cataloga in ultima perioada. E scump, bine colorat, l-as putea numi chiar de calitate, numai căăă… hai sa spun asa, in privinta lui am o mica nelamurire.

Inteleg eu ca pretul “e la podea” dar totusi, se face reclama la parchet laminat, covoare si linoleum, sau pantofi, patine si roşcate?

Din vechea industrie petroliera a statului romanesc, vine un nenea Gigel, fost electrician AMC (abreviere: Aparate de Masura si Control) si rosteste putin nemultumit:
“Pentru mine era mai greu drumul pana la serviciu decat munca de acolo. Noi, ăstia de la AMC, ne facuseram si paturi, eu imi adusesem si perna de acasa, daca faceam schimbul 3, sa stam si noi linistiti.
Ne sunau aia de jos (n.n. alte instalatii ale vechiului combinat petrochimic pitestean, deservite de sectia AMC) si ne chemau la interventii. Le spuneam, hai ma ca venit imediat, si ajungeam dupa trei ore.
[...] Ce viata ami mai dus! [...]
Acum am iesit la pensie! Am pensia 13 milioane.
Nu-mi convine, castigam mai mult la serviciu!”

Problema cainilor vagabonzi cu toti o stim. Cel putin in Pitesti, in lipsa altor metode de eradicare a acestor animale, s-a luat decizia de a fi sterilizate.
S-au sterilizat, sau cel putin asa cred, toate cele care acum poata “cercei” pe ureche. Multe la numar… dupa cate am vazut, dar uite ca ieri, mergand spre casa, am dat nas in bot cu un minicaine, catelus, mai bine zis (sau nu), un nou nascut canin.
Stau si ma intreb, cum de a putut prinde viata acest animalut din timp ce, restul cainilor, parca erau sterilizati.
- Oare nu s-a facut bine treaba? Aici as intelege, ca oarecum e ceva normal sa mai scapi unul, doi, din vederea programului de sterilizare.
- Oare cineva l-a adus la oras, din strafundurile satelor romanesti, incercand sa scape de el? Lucru pe care nu prea-l cred. Dar hai totusi sa-l pun la calcul.
Ultima intrebare s-ar adresa cazului de mai sus. Dar ce ne facem in cazul asta:

O “catelusa” (nu privesc cu ochi buni cainii vagabonzi, dar nu pot pronunta totusi cuvantul căţea) hranea intr-o zi, in fata blocului alaturat, vreo 7 catei. Aici e cert faptul ca nimeni nu a adus puii respectivi in oras pentru a scapa de ei. Deci ultima intrebare pica.

Ramanand doar cu una si aceea prin care demonstam incompetenta hingerilor. Iar lucrul asta are o consecinta mai urata decat pare, pentru ca stim “calitatea” unei cateluse de a da nastere a cel putin 4 caini. Asta in cazul in care nu se “streseaza” prea mult! In zilele norocoase, se poate atinge un numar si mai mare.
Astfel incat, dupa doi ani, 4 caini nesterilizati se pot reproduce, creand astfel peste 30 de noi vieuitoare canine.

Bineinteles, o mare parte din vina o au si oamenii ce hranesc cainii aciuati langa blocuri. Daca un catelus n-ar primi mancare constant, va disparea intr-un final. Fie de “batranete”, fie va fugi unde va vedea cu ochii, cuprins de nervi, exasperat de comportamentul civilizat al oraseanului civilizat.
Pai serios, cel putin in fata blocului meu, sunt vreo 7 caini maidanezi mai grasi decat China. Vazand acest trai luxuriant al latratorilor, intr-o zi imi venise ideea de a-mi aduce in fata blocului, porcul de la tara. Gandindu-ma ca daca ar fi fost hranit precum maidanezii si s-ar fi putut adapta intr-un fel, as fi putut manca de Craciun, un porc de 300 de kg si nu unul de 100 precum o fac acum.

Tot in categoria asta intra si omul care-i protejeaza excesiv, omul care e in stare sa te bata o saptamana ca i-ai lovit cainele maidanez cu masina, ori ca i-ai tras un sut in boase, poataiei in timp ce se indrepta vertiginos spre tine, cu gandul pasnic, de a te musca.

Asta mi s-a intamplat intr-o zi, cand in drum spre apartamentul fratelui meu, am avut o intalnire de gradul III cu un caine maidanez si un admirator al acestuia.
Ingandurat precum sunt de obicei, aproape de intrarea in scara blocului, vad cum latra de la departare si se apropie destul de rapid, o potaie maidaneza, negra, care-mi ajungea undeva pana la brau – asta asa… pentru a va face o idee despre cat de dragalas era ea.
Evident ca m-am speriat, iar fix cand potaia a ajuns in fata mea, i-am tras un sut in mecla. Nu ma gandeam ca ma pot sincroniza atat de bine, dar nu ma gandeam nici ca jegul negru, poate reactiona atat de rapid. Astfel incat dupa ce i-am tras sutul, a reusit sa-mi clipseze putin cu unul dintre canini, siretul pantofului.
Dupa “impact”, piciorul meu s-a resimtit, la fel si cainele care s-a dat putin mai spate, dar asta nu l-a facut sa se si opreasca din latrat.
De la cativa metri privea un “nenea”, pe la vreo 20 de ani, care dupa ce a vazut toata scena, a inceput sa ma boscorodeasca, spunandu-mi ca n-am nici pic de mila pentru saracele animale.
- Cacat! omule, tu esti prost, nu ai vazut ca m-a apucat de picior? i-am replicat.
Atat a asteptat, iar intr-un acces de furie probabil, ori de idiot ce era, a inceput sa asmuta cainele pentru a ma musca din nou.

A urmat un schimb de replici, pe care nu as vrea sa le las asternute aici.

Dupa toate astea, stau si ma intreb, oare cum au scapat celelalte orase europene, de cainii vagabonti?
- Scapand si de oamenii care-i adopta, doar partial. Si bine mi se pare ca zic “doar partial” – caci daca as fi pus vreun individ ce hraneste un caine maidanez, sa-l ia acasa, sigur ar fi stramba din nas.
- Oare au scapat de ei, inainte aparitiei organizatiilor ce au ca scop protejarea cainilor vagabonzi – prin metode considerate de catre unii mai putin ortodoxe? Ca Doamne, doar n-o fi rasa protejata de lege.
- Oare i-au racolat pe toti la marginea orasului, lasandu-i sa-si traiasca viata decent, pana la adanci batraneti?

Estimativ, ma intreb, cati ani vor mai trece pana cand vom scapa de cainii vagabonzi? Pana cand vom putea spune cu adevarat ca ne-am dat jos din copaci in urma cu ceva ani buni…

La ora, 13, 13 si ceva, am program de masa. Tot la aceeasi ora, sunt difuzate stirile la televiziunile nationale.
Cum am televizor in bucatarie, il pornesc pentru a mai auzi un nou caz de gripa, un eveniment, o maslina, o atentie.
Dar, de la un timp, stirile de la ora 13 s-au transformat in unele de ora 17. Care, apropo, nu-mi par stiri ci doar bucati de montaje video cu morti, violatori, sange, si jeg. O gaselnita a televiziunilor pentru umplerea spatiului de emisie, dupa cum bine spunea cineva.

Sa revin totusi…
Cum mancam si eu ca omul o ciorba a la mama acas’, cu televizorul pornit, Pro tv-ul ma intampina cu un caz de avort, urmat de aruncarea fetusului la gunoi.
Imi spun ca nu aud.
Urmeaza o relatare, despre tipul ala, al carui gat a cazut prada unor mafioti si spusele unui unui martor despre cum atarna pielea din jurul gatului individului, despre balta de sange din jur, despre „maţe”, despre ălea ălea.
Deja incep sa inghit mai greu.
O alta stire ce trateaza un avort, urmeaza. Intr-un salon din nu stiu ce oras, o femeie a avut un avort spontan. La scurt timp, asistentele din spital au impaghetat fetusul intr-o punga de plastic si l-au lasat in salon timp de cateva zile.
Sunt in baie si vomit ceea ce am mancat in urma cu cinci minute.

Si uneori ma stresam al dracului de tare ca sar peste masa de pranz si ca asta imi va distruge sanatatea, corpul si mintea. Acum am ajuns sa ma gandesc ca a sari peste masa de pranz e un lucru benefic.

Un tablou indedit de toamna morocanoasa, incropit intre zidurile blocurilor comuniste, in spatele carora locuiesc peste 48 de familii de romani. Unii dintre ei mai civilizati decat celalalti.
Un tablou relativ frumos, urban, placut doar de catre cel ce stie sa aprecieze o astfel de frumusete. Nuante de gri, fire de telefonie fixa si internet, stopesc pe alocuri peisajul. Static, fara vreo miscare totul pare inghetat… ce e drept, probabil si din cauza frigului de afara.

Momentul de contemplare dispare brusc, dupa ce o cutie de margarina zboara de la etajul 3 al blocului de vizavi. O urmeaza la scurt timp si cateva coji de dovleac dupa care o farfurioara de plastic.
Persoana ce lansase obiectele, o duduie pe la vreo 40 de ani, scoate intr-un final capul pe fereastra, pentru a se asigura ca resturile aruncate au atins cu brio pamantul, dupa care inchide fericita geamul.

Cam asa incepe povestea noastra de astazi. O poveste despre nesimtire, proasta crestere si civilizatie din cur luata.

Sa o luam cu inceputul.
Prin 1970, cam asa, o data cu aparitia blocurilor in frumosul Pitesti- care trebuie precizat ca avea o infatisare de sat si nu de oras, inaintea perioadei comunista (cu exceptia putinelor locuri)- Ceausescu pune la punct un plan maret de urbanizare.
Mutarea multor persoane din mediul rural in cel urban pentru a sprijini industria si pentru a moderniza orasele, s-a dovedit o idee proasta cel putin dintr-un anumit punct de vedere
Multi oameni veniti de la sate, au inghesuit bine in valizele lor, pe langa agoniseala de o viata, si proastele obiceiuri.
Ajunsi in oras, s-au trezit nevoiti sa despacheteze tot. Iar cand spun tot, ma refer si la obiceiurile pomenite mai sus. Obiceiuri al dracului de bine tiparite in memorie, care se pare ca s-au mentinut pana in ziua de azi si nu dau vreun semn de disparitie.

Si uite asa facem un salt de aprox. 40 de ani si revenim la vecinii nostri.
Eu nu mi-s patit prea rau cu ai mei. Bine… in afara de asta. A, si unele timpuri in care ăi’ de sub mine, se apucau de facut gratar in balcon. Ei fiind la III, eu la IV si cu cateva haine la uscat, ajunsesem sa urasc momentul in care, gandeam ca locuind la un etaj superior ma va face automat superior fata de restul locatarilor.

Dar mi-a trecut. Brusc!
Aflat intr-o vizita de curtoazie la fratele meu- sa-i spunem asa, ori de intoarcere a vizitei popular vorbind- a trebuit sa imi iau ragaz pentru a trage o gura de aer proaspat, de pe balcon, dupa mai bine de 2 ore petrecute intr-o camera micuta.
Fix in fata acestuia, un maldar de gunoi, printre care se puteau observa, cutii de cola, paine mucegaita, cutii de pizza dar si chiloti de dama, pungulite de absorbante si alte chestii pe care nu vreau sa le enumar.

Intrebat, fratele meu mi-a raspuns ca toate astea vin de la individa de deasupra apartamentului lui, care se pare ca este de-o civilizatie debordanta.
E frumos de relatat ca asta l-a oprit sa-si mai intinda rufe la uscat in exteriorul balconului, incadrandu-se astfel inaintea tuturor in normele europene, dupa ce duduia de mai sus, a aruncat o cana de cafea peste balcon, dupa ce a avut o discutie mai aprinsa cu sotul ei.
Momentele in care isi termina tigara aruncandu-si-o cu multa nepasare in jos, ori cand cioflecaie semntie pe balcon scuipand restul cojilor in “neant”, sunt si ele la ordinea zilei.

Si acum imi pun o intrebare stupida, gandindu-ma cum astfel de oameni mai pot iesi afara din casa.
Cine mama dracului cred ca o sa le ia gunoiul?
Ei? …in niciun caz. Acum sunt “oraşeni” deci trateaza lucruile cu un alt aer. Superior.

Cert e ca sumedenia de mizerii nu dispare singura.
Revenind intr-un aer mai comic- cam asa am putut sa ii observ culoarea chilotilor vecinei de la III, a fratelui meu.

Mi-as fi dorit sa fiu singurul ce vede asemenea lucruri, nu doar pentru ca am un spirit de observatie bine dezvoltat, ci din cauza inexistentei lor, dar din pacate nu sunt.

PS. Ah, si inca una de la mine! De data asta, duduia de 40 de ani din blocul de vizavi, cred ca a aruncat o punga. A plutit mladios pana jos, dupa care s-a asezat.Si cam atat…

Mai vrei? Mai ai si aici chiar daca e cam veche
continue reading…

Etaj IV, ultimul apartament, ora 02.05. Temperatura exterioara in Pitesti: 22 grade Celsius, conform Yahoo Weather.

Au oarecum dreptate, de fapt la fata locului sunt: 23.4 grade Celsius.
Ce vreau sa spun prin acest post?
Izolatia termina e un cacat!
Afara sunt 23.4 grade Celsius dupa cum spuneam, iar in interiorul camerei sunt 29.9.
Sau am inteles eu gresit toata treaba asta, si am platit 27 milioane lei vechi doar pentru a avea caldura iarna si nu racoare vara?

Daca da, o sa il injur strasnic pe nenorocitul de patron ce imi spusese: “Te-ai scos vara asta! Nu vei mai folosi aerul conditionat! …si sa vezi factura la energie cum scade vazand cu ochii.”

rahaturile de site-uri ce ne arata persoanele ce stau “pe invizibil” din frumuselul yahoo messenger pentru ca:
Webmasterilor romani, probabil pe toaleta, le-a venit ideea publicarii si a avatar-ului insotit de id-ul persoanei verificate. Gen: am un idiot in lista mea de messenger. Cuprins de sentimentul justitiarului si cel al detectivului, hotaraste sa intre in pielea lui Sherlok Holmes, evident nestiind cine este un astfel de personaj. Cum a luat contact cu un PC in urma cu cateva luni, cauta pe google in stilul specific: “cine ie pă mesănger invizibil”.

Dă de pulso, cel mai josnic serviciu, ce ii satisface imediat dorinta. Dupa ce scrie id-ul meu in casuta descentrata, afla daca sunt sau nu “invizibil”. In unele cazuri ma buzz-uie si imi spune: “Ba ieşti pă invizibil, te-am prins tâlhare!”.
Dupa 5 minute, 30 de dobitoci vor sa ma adauge ca prieten in lista lor de messenger.
De ce ?

Pentru ca pulso e un site de tot rahatul, ce publica automat pozele si id-urile persoanelor scanate. Aici se intocmeste o lista cu multe, multe, multe, avatar-uri si id-uri, de unde orice frustrat se poate servi, in cautare de “prieteni”.

Doi mari idioti vad in toata chestia asta. Cunostinta mea, pentru ca nu stie sa utilizeze interntul in mod eficient crezandu-se si un mic Lazarus. Dar in cea mai mare masura vina o are posesorul site-ului, pentru ca realizeaza un serviciu josnic, ce da unele batai de cap, ulterior, persoanelor indirect implicate. Ca sa nu spun ca violeaza dreptul la intimitate, ca ar suna asa… prea pompos.

Doamne! da o furtuna mare si restrange accesul la internet al unor astfel de persoane!

De unde vin toate astea? Uite de aici:

BUZZ!!!
.Eu.: ?
s***: vrei sa vb?
.Eu.: cn esti?
s***: sorin
s***: tu?
.Eu.: de unde ai id-ul meu
s***: pulso

Asta da seo! Cu 78 de taguri. Bun, bun, ca asa e frumos, nu conteaza relevanta, vizitatorii sa vina.

Cand spuneam ca in tara asta sunt prea multi hoti pe metru patrat nu ma inselam deloc. Intr-un fel au dreptate strainii cand nu rateaza o ocazie pentru a ne numi o natie de tigani. Intr-un fel asta suntem… o natie de tigani hoti! Numai ca unora dintre “noi” ne difera culoarea pielii, dar nu si naravul.
In urma cu cateva zile, fratele meu a avut ghinonul de a parca langa o piata de la periferia orasului.
Cum era mijlocul sapatamanii, si o ora de varf in ceea ce priveste traficul, toate parcarile erau ocupate, asa ca al meu frate a fost nevoit sa parcheze pentru putin timp, langa un trotuar adiacent.
La scurt timp au aparut “prea desteptii” de la CNCD, cu noua lor divizie de tot c****** si i-au ridicat masina.
Intors rapid de la cumparaturi, fratele a ramas uimit si in acelasi timp s-a speriat crezand ca masina i-a fost furata. A fost atentionat in cele din urma de catre un cetatean, ca in zona s-au ridicat cateva masini, printre care si un cielo alb – masina lui.
Trecand peste teama unui furt, s-a indreptat spre sediul CNCD pentru a reglementa situatia.
A platit o suma de 3 milioane de lei vechi, pentru a-si recupera automobilul. Bani ce sunt incasati de catre CNCD, firma particulara, fara vreo legatura a politiei. Adica pe principiul: iti luam masina, o ducem la noi si pentru tot serviciul nostru, ne dai 300 de RON.
Greseala lui o inteleg, dar nu inteleg unde se duc alea 3 milioane?
Nu s-au mai facut parcari in Pitesti de multa vreme buna. Iar parcarile dotate cu parcometre sunt de tot cacatul, pentru ca nimeni nu se sinchiseste sa plateasca. Dar acolo nu am vazut ca s-a ridicat vreodata vreo masina.
Daca banii incasati din “amenzile” date de catre CNCD, ajungeau in totalitate la primarie, stateam linistit cel putin, consolandu-ma cu tampitul si irealul gand ca acesti bani sunt folositi pentru construirea unor parcari noi.
Dar nu! Ei ajung in conturile unui patron si asta nu imi suna decat a hotie.
Si sa fim serios, pentru 300 de RON un om munceste o jumate de luna. Sa nu mai amintesc de cei ce nu au banii pe loc, si sunt nevoiti sa astepte cateva zile pentru a face rost de suma necesara. Din anumite surse am aflat ca se percepe un comision de 150 de RON pe zi, daca plata se intarzie, iar daca in 60 de zile nu iti ridici masina, aceasta este scoasa la licitatie.
Pe semene ca CNCD-ul se face si stapan peste masina mea. Cand spuneam ca “norocosul” Vasai o sa conduca Pitestiul nu ma credea nimeni.
Si uite ca nu sunt singurul care crede ca toata treaba asta are un miros de hotie.