sunt jos

“Evenimentul Zilei” anunta pe prima pagina cu o trimitere la pagina de showbiz, ca maine, la ora 23.00, pe programul BBC Two va fi difuzat primul episod din seria 14 a emisiunii Top Gear, in care se regaseste si testul cu cele trei supermasini facut de catre Clarkson, Hammond si May prin frumusica Romanică.

… asta doar pentru a ne face inima rea, pentru ca in niciunul dintre pachetele RDS-ului nu se gaseste BBC Two (BBC 2).
Iar pe on-line, treaba e si mai frumoasa. Pe site-ul BBC.co.uk, in live broadcasting, cei de la BBC ma anunta ca sunt prea tuciuriu pentru a ma uita la emisiunile lor – prin mesajul “Not available in your area”.

Curat murdar !

Pitestiul a fost asediat astazi de sustinatorii PDL-ului, veniti din toate colturile tarii pentru a-l sustine pe Traian Basescu in cursa pentru fotoliul prezidential.
Centrul orasului s-a umplut cu aproximativ 20 de mii de pelerine portocalii. Peste 100 de autocare au adus oamenii din Bucuresti, Valcea, Buzau, Gorj si Dolj.

Sarind peste cifre, stau si ma gandesc… la ce folosesc acesti oameni?

Si Crin Antonescu a strans o sala plina de simpatizanti, care timp de 2 ore au reusit sa faca destula galagie astfel incat presedintele PNL sa se simta sustinut.
La fel si Basescu, care, ce e drept, trebuie sa precizez ca a avut mai mult sange-n … , reusind sa strang mai multe maimuţele galagioase. Dar totusi care e rostul lor? Oare se simtea singurel si nepupat?

Treba asta imi pare un fel de proverb cu „moartea laudatorilor”. Ca si cum eu as scrie o carte, iar la lansarea ei as chema tot “familionul” sa ma laude in lipsa audientei.

continue reading…

La ora, 13, 13 si ceva, am program de masa. Tot la aceeasi ora, sunt difuzate stirile la televiziunile nationale.
Cum am televizor in bucatarie, il pornesc pentru a mai auzi un nou caz de gripa, un eveniment, o maslina, o atentie.
Dar, de la un timp, stirile de la ora 13 s-au transformat in unele de ora 17. Care, apropo, nu-mi par stiri ci doar bucati de montaje video cu morti, violatori, sange, si jeg. O gaselnita a televiziunilor pentru umplerea spatiului de emisie, dupa cum bine spunea cineva.

Sa revin totusi…
Cum mancam si eu ca omul o ciorba a la mama acas’, cu televizorul pornit, Pro tv-ul ma intampina cu un caz de avort, urmat de aruncarea fetusului la gunoi.
Imi spun ca nu aud.
Urmeaza o relatare, despre tipul ala, al carui gat a cazut prada unor mafioti si spusele unui unui martor despre cum atarna pielea din jurul gatului individului, despre balta de sange din jur, despre „maţe”, despre ălea ălea.
Deja incep sa inghit mai greu.
O alta stire ce trateaza un avort, urmeaza. Intr-un salon din nu stiu ce oras, o femeie a avut un avort spontan. La scurt timp, asistentele din spital au impaghetat fetusul intr-o punga de plastic si l-au lasat in salon timp de cateva zile.
Sunt in baie si vomit ceea ce am mancat in urma cu cinci minute.

Si uneori ma stresam al dracului de tare ca sar peste masa de pranz si ca asta imi va distruge sanatatea, corpul si mintea. Acum am ajuns sa ma gandesc ca a sari peste masa de pranz e un lucru benefic.

Un tablou indedit de toamna morocanoasa, incropit intre zidurile blocurilor comuniste, in spatele carora locuiesc peste 48 de familii de romani. Unii dintre ei mai civilizati decat celalalti.
Un tablou relativ frumos, urban, placut doar de catre cel ce stie sa aprecieze o astfel de frumusete. Nuante de gri, fire de telefonie fixa si internet, stopesc pe alocuri peisajul. Static, fara vreo miscare totul pare inghetat… ce e drept, probabil si din cauza frigului de afara.

Momentul de contemplare dispare brusc, dupa ce o cutie de margarina zboara de la etajul 3 al blocului de vizavi. O urmeaza la scurt timp si cateva coji de dovleac dupa care o farfurioara de plastic.
Persoana ce lansase obiectele, o duduie pe la vreo 40 de ani, scoate intr-un final capul pe fereastra, pentru a se asigura ca resturile aruncate au atins cu brio pamantul, dupa care inchide fericita geamul.

Cam asa incepe povestea noastra de astazi. O poveste despre nesimtire, proasta crestere si civilizatie din cur luata.

Sa o luam cu inceputul.
Prin 1970, cam asa, o data cu aparitia blocurilor in frumosul Pitesti- care trebuie precizat ca avea o infatisare de sat si nu de oras, inaintea perioadei comunista (cu exceptia putinelor locuri)- Ceausescu pune la punct un plan maret de urbanizare.
Mutarea multor persoane din mediul rural in cel urban pentru a sprijini industria si pentru a moderniza orasele, s-a dovedit o idee proasta cel putin dintr-un anumit punct de vedere
Multi oameni veniti de la sate, au inghesuit bine in valizele lor, pe langa agoniseala de o viata, si proastele obiceiuri.
Ajunsi in oras, s-au trezit nevoiti sa despacheteze tot. Iar cand spun tot, ma refer si la obiceiurile pomenite mai sus. Obiceiuri al dracului de bine tiparite in memorie, care se pare ca s-au mentinut pana in ziua de azi si nu dau vreun semn de disparitie.

Si uite asa facem un salt de aprox. 40 de ani si revenim la vecinii nostri.
Eu nu mi-s patit prea rau cu ai mei. Bine… in afara de asta. A, si unele timpuri in care ăi’ de sub mine, se apucau de facut gratar in balcon. Ei fiind la III, eu la IV si cu cateva haine la uscat, ajunsesem sa urasc momentul in care, gandeam ca locuind la un etaj superior ma va face automat superior fata de restul locatarilor.

Dar mi-a trecut. Brusc!
Aflat intr-o vizita de curtoazie la fratele meu- sa-i spunem asa, ori de intoarcere a vizitei popular vorbind- a trebuit sa imi iau ragaz pentru a trage o gura de aer proaspat, de pe balcon, dupa mai bine de 2 ore petrecute intr-o camera micuta.
Fix in fata acestuia, un maldar de gunoi, printre care se puteau observa, cutii de cola, paine mucegaita, cutii de pizza dar si chiloti de dama, pungulite de absorbante si alte chestii pe care nu vreau sa le enumar.

Intrebat, fratele meu mi-a raspuns ca toate astea vin de la individa de deasupra apartamentului lui, care se pare ca este de-o civilizatie debordanta.
E frumos de relatat ca asta l-a oprit sa-si mai intinda rufe la uscat in exteriorul balconului, incadrandu-se astfel inaintea tuturor in normele europene, dupa ce duduia de mai sus, a aruncat o cana de cafea peste balcon, dupa ce a avut o discutie mai aprinsa cu sotul ei.
Momentele in care isi termina tigara aruncandu-si-o cu multa nepasare in jos, ori cand cioflecaie semntie pe balcon scuipand restul cojilor in “neant”, sunt si ele la ordinea zilei.

Si acum imi pun o intrebare stupida, gandindu-ma cum astfel de oameni mai pot iesi afara din casa.
Cine mama dracului cred ca o sa le ia gunoiul?
Ei? …in niciun caz. Acum sunt “oraşeni” deci trateaza lucruile cu un alt aer. Superior.

Cert e ca sumedenia de mizerii nu dispare singura.
Revenind intr-un aer mai comic- cam asa am putut sa ii observ culoarea chilotilor vecinei de la III, a fratelui meu.

Mi-as fi dorit sa fiu singurul ce vede asemenea lucruri, nu doar pentru ca am un spirit de observatie bine dezvoltat, ci din cauza inexistentei lor, dar din pacate nu sunt.

PS. Ah, si inca una de la mine! De data asta, duduia de 40 de ani din blocul de vizavi, cred ca a aruncat o punga. A plutit mladios pana jos, dupa care s-a asezat.Si cam atat…

Mai vrei? Mai ai si aici chiar daca e cam veche
continue reading…

Sa ai ghinionul in ziua de azi sa te mai misti din punctul A in punctul B cu ajutorul autobuzului, caci vei blestema si vei injura la punctul B mai mult decat ti-ai fi imaginat vreodata in punctul A.

Pe intreg traseul, din Prundu pana in centru – cam asta obisnuiesc sa il urmez mai mereu- doua statii sunt periculoase:
1. Caminul de nefamilisti din preajma Combinatului Petrochimic;
2. Gara.

De la cele doua statii ai norocul, de obicei, ca in autobuz sa se urce diverse persoane colorate, dubioase ori mai degraba puturoase.
Ieri am avut noroc. Din prima statie amintita mai sus, nu urcase nimeni, si autobuzul era partial gol. Dar norocul meu a coborat la a doua statie, astfel incat la a treia statie autobuzul a inceput sa se umple, iar la Gara au urcat si oamenii puturosi.
Un tigan burtos, impreuna cu a sa copila de vreo 4 ani isi face loc printre calatori cu ajutorul mirosului.
Omu’ nu arata asa rau la imbracaminte. De fel nu avea nimic rupt pe el, sa spui ca e intr-adevar sarac ori ca are hainele dinaintea revolutiei. Deci le-as aprecia ca avand o vechime de un an, doi, maxim!
Eh… partea urata acum vine. Acei doi ani probabil erau petrecuti de catre haine in toate momentele ale tiganului, pe el, respectiv: cand facea focul langa tuci, cand dadea hrana la cai ori in momentele intime petrecute cu piranda dar niciodata cand tipul isi facea baie.

A trecut vara, au fost 50 de grade pe asfalt; pe la Mall, am vazut zeci de carute parcate pe marginea raului Arges, si probabil alte cateva zeci de tigani, iar tipul asta parea sa fie unul dintre ei.
Apa, la rau, nu costa, din cate stiu eu. Mai ales pentru ei.
Sa presupunem ca nu ar fi avut haine de schimb si i-ar fi fost rusine sa ramana in cucu gol in timp ce isi spala hainele – ceea ce ma mir. Dar hai sa zicem totusi…
Putea sa isi spele o camasa acum. Peste 20 de minute, chilotii, iar peste alte alte 20 pantalonii, dar ce sa te faci cu lenea, ca-i cucuoana mare.

Precum stateam si eu frumos langa bara si precum tipul asta se urca in autobuz – ca un magnet ce sunt- il atrag langa mine.
Alt loc din aubotuz nu putea gasi ce-i drept, ca era si destul de aglomerat. Pana la mine… Cale lunga de batut, dar tiganul s-a dovedit a avea o vointa de fier si in mai putin de 4 secunde a strabatut-o. Cred si eu! Orice astfel de individ ar face invidios si un dihor cu a sa capacitatea de a alunga oamenii.

Si dai de ma ia cu amenteli, cu “lesinaturi”, cu transpiratie. Incep sa respir mai greu.
Tiganul cum vede ca ma schimb la fata, se bălăngăne mai aproape de mine, astfel incat respiratia din narile mele sa ii gadile tandru ceafa slinoasa.
Urmeaza, aleatoriu, culorile chipului meu, ce acum semana mai mult cu un semafor si nu cu o fata umana – galben, verde, rosu, undeva si roz bonbom.
Dar tiganul nu se lasa. Pledoaria sa imputita nu se terminase inca, si cu un gest suprem isi ridica mana apucandu-se de manerul de sprijin, eliberand toata mireasma subratului.
Urat de spus, totusi, dar in momentul ala mi-au trecut prin minte cam toate felurile de mancare ce le ingurgitasem din ‘89 pana astazi, si cam, cum fiecare ar fi aratat pe camasa alb galbuie a tiganului.

Mi-am spus ca e musai de cobort si mi-am urmat instinctul. La usi, daca stiti voi, cautam miligramul de aer printre ele, cum o face pestele atunci cand isi scoate putin mecla din apa. Dar, a urmat intr-un final si statia la care trebuia sa cobor.

Doamne! aerul de afara, cat de poluat este, imi parea mai curat decat cel de munte. Ma bucuram sa il respir mai mult decat niciodata, eram de trei ori mai fericit decat o fata mare in noaptea nuntii prin anul ‘82.
Era minutul meu de miere!

Si atunci am invatat sa pretuiesc viata…

Ia o curva o femeie care duce o viata desfranata, sloboda la gura, “murdara”, nesimtita si fara maniere. Inmulteste-o cu 6 si atunci iti vei da seama cum arata o curva femeie care duce o viata desfranata (bla bla bla) de o anumita culoare, in vechi timpuri facand parte din… Popoare migratoare!
Daca mai ai norocul sa o privesti fix dupa ce a consumat alcool, vei realiza ca nu o tarantula baloasa ci ea este cea mai urata fiinta de pe fata pamantului.

Sper sa nu aveti niciodata ocazia sa intalniti asa ceva.
Nu as vrea sa dezvolt subiectul, caci as putea fi acuzat de rasism. Si din punctul unora de vedere, e urat, al dracului de urat cica!
Pacat! Probabil, inca nu au vazut-o pe odioasa aia…

Anul asta in Pitesti, sensurile giratorii au rasarit ca ciupercile dupa ploaie. Spre deosebire de ciuperci, sensurile giratorii nu sunt otravitoare, dar unele te scot din minti.
De exemplu cel de la intrarea in oras, dinspre autostrada Bucuresti-Pitesti, care de mai bine de un an a ramas la stadiul de constructie premergatoare a intersectiei in sine, imbracata in “calupi” de plastic alb-rosu, arata de parca a fost calcata de 3 tir-uri. Nu bag mana in foc cand spun 3, caci la cat de mari sunt blocurile de plastic e floare la ureche pentru remoraca unui camion sa le incalece.

Ciudata e, ca in mai putin de-o luna, sensul giratoriu ce desparte cartierul Prundu de varianta, a fost construit… si inca de la zero, iar alaturi de el au fost asfaltate si trasate cele 2 strazi adiacente cu scuarurile aferente si cateva marcaje luminoase. Acelasi lucru s-a intamplat si cu cel de pe Craiovei si cel de la iesirea din oras pe DN65. Chiar daca sunt nesimit de mari, macar au fost trasate si frumos amenajate.
Ei bine, acum ma intreb de ce nu se poate face ceva si cu cel dinspre autostrada Bucuresti-Pitesti? Ii tratam pe Bucuresteni cu curul? Ii facem sa ne taie calea prin simplul fapt ca intersectia nu e trasata? Si nu rar se intampla asta… Chiar saptamana trecuta fratele cineva injura de mama focului o idioata biata conducatoare de Fiat, cu numar de B, pentru ca incalca precum vita tragic benzile de circulatie.

Intrebarile de mai sus probabil sunt retorice, deocmadata. Poate e timpul pentru o mica sesizare, chiar daca stiu din start ca nu am norocul lui Geocer. )
Ori poate a venit timpul sa gandesc precum altii si sa nu imi pese de asta, pentru ca stiu de mult cum sa trec de intersectie si vorb-aia: Las-o ba ca merge asa!

Am fost si eu pusti si probabil ca in unele cazuri ma consider si acum un pustan necopt, dar cand spun asta tind sa ma refer numai la inaltime, sau hai si matematica, dar in niciun caz la nesimtitre si infumurare.
Dimineata, a trebuit sa iau niste fise de la un amic ce sta in acelasi cartier cu mine. Cartierul mi-l stiu unul plin de infumurati dar pana acum nu mai vazusem asta.

Doua fete, la vreo 14 – 15 ani, sosoteau de zor la marginea unui magazin cochet cu bratele-n san. Cum eu stateam pe banca la vreo 2 metri de ele, se poate deduce ca auzeam cam tot ce parlamentau.
Dintr-o data discutia lor ia un fagas anormal. Tonul le creste, observandu-se clar o neintelegere la mijloc.
Eh, ca tot veni vorba de mijloc, intre cele doua, mai precis la picioarele lor era un pliant cu oferta Carrefour. Stiti voi, din ala cu care ne spameaza postasii casutele postale din scara blocului.

Mirat de tonul pe care cele doua isi vorbeau mi-am marit gradul de concentrare, si ce crezi ca aveau de impartit fetele… Niciuna dintre ele nu avea chef sa isi murdareasca demnitatea pentru a se apleca si a lua micutul pliant.
Hai, fata! ia-l tu ca tie ti-a scapat din mana! Spunea una dintre ele.
Si care e problema? vad ca tie iti e lene sa il iei de jos, eu nici de atat nu ma aplec pentru el! Contreaza celalalta.
Hai mai, sa vedem si noi ce oferte au la bluziţe…
Crispata de dorinta, stramba putin din nas si se uita in jur. Timp in care, din priviri fetele parca ajung la un consens.
Imi arunca o privire, dar nu indraznesc mai mult. In secunda 2 apare un baietandru – sa fi avut vreo 16 ani si ala – de la coltul magazinului.
- Baiatu’! Baiatu’! te rugam frumos, ne iei si noua pliantul asta ?
Tipul parca nu aude si isi vede de drum.
Feţele celor doua se transforma de parca baiatul ar fi refuzat sa le aduca o cana de apa la patul lor de moarte, privindu-l ca pe cel mai mare nesimtit.
In conceptia divelor de 14 ani, gestul de a se apleca si a ridica ceva de jos aduce prejudicii grave demnitatii lor, si iarasi cele doua arunca in jur priviri pentru a mai ruga pe altcineva sa le ajute in mica lor problema.

Intre timp a sosit amicul cu fisele si nu am mai putut sta sa privesc teatrul. Dar mi-as fi dorit al dracului de tare sa fiu rugat sa le ridic bucatica de ziar colorat.
Aveam o gramada de vorbe “frumoase” de spus. Probabil si mirificul gest de a ridica ziarul, a le pocni peste faţă pe amandoua si a-l arunca la gunoi.

- Pai in primul rand, inainte de intrare in restaurant ar trebui ca cineva sa iti inmaneze un manual de instructiuni. E atat de complicat sa iti iei o cola. O simpla cola, la ei devine cola mica, mijlocie sau mare. Cola cu lamaie sau cola simpla. Cola in promotie cu o cutiuta de cartofi prajiti sau fara.
Daca vrei sa bagi ceva pe maţ, ai de ales intre Royal Cheese, Chicken McNuggets, Fish Mac, sau Big Mac. P*la mea, parca as intra intr-un restaurant chinezesc.
- Pentru ca, daca ai nevoie la baie, poti intra doar dupa ce introduci un cod de acces pe care il gasesti pe bonul de casa. Exista riscul sa faci pe tine pana identifici unde este tiparit codul de acces pe bon.
- Pentru ca baia este mai ingusta decat o debara dintr-un apartament comunist.
- Pentru ca o inghetata costa 14 lei.
- Pentru ca ceaiul e al dracului de fierbinte si trebuie sa astepti cel putin 20 de minute pana se raceste.

Ce n-as da sa am niste ochi cu care sa pot face fotografii. Astfel ati putea vedea si voi cati bani intra in sertarele incuiate cu un mic lacatel ale facultatilor de stat de pe la noi, cum ii arunca secretarele si cum se imbulzesc studentii sa “ii bage” in acele sertare.
800 ron, urmatorul. 800 ron, urmatorul. 800 ron, urmatorul…