sunt jos

Pitestiul a fost asediat astazi de sustinatorii PDL-ului, veniti din toate colturile tarii pentru a-l sustine pe Traian Basescu in cursa pentru fotoliul prezidential.
Centrul orasului s-a umplut cu aproximativ 20 de mii de pelerine portocalii. Peste 100 de autocare au adus oamenii din Bucuresti, Valcea, Buzau, Gorj si Dolj.

Sarind peste cifre, stau si ma gandesc… la ce folosesc acesti oameni?

Si Crin Antonescu a strans o sala plina de simpatizanti, care timp de 2 ore au reusit sa faca destula galagie astfel incat presedintele PNL sa se simta sustinut.
La fel si Basescu, care, ce e drept, trebuie sa precizez ca a avut mai mult sange-n … , reusind sa strang mai multe maimuţele galagioase. Dar totusi care e rostul lor? Oare se simtea singurel si nepupat?

Treba asta imi pare un fel de proverb cu „moartea laudatorilor”. Ca si cum eu as scrie o carte, iar la lansarea ei as chema tot “familionul” sa ma laude in lipsa audientei.

continue reading…

La ora, 13, 13 si ceva, am program de masa. Tot la aceeasi ora, sunt difuzate stirile la televiziunile nationale.
Cum am televizor in bucatarie, il pornesc pentru a mai auzi un nou caz de gripa, un eveniment, o maslina, o atentie.
Dar, de la un timp, stirile de la ora 13 s-au transformat in unele de ora 17. Care, apropo, nu-mi par stiri ci doar bucati de montaje video cu morti, violatori, sange, si jeg. O gaselnita a televiziunilor pentru umplerea spatiului de emisie, dupa cum bine spunea cineva.

Sa revin totusi…
Cum mancam si eu ca omul o ciorba a la mama acas’, cu televizorul pornit, Pro tv-ul ma intampina cu un caz de avort, urmat de aruncarea fetusului la gunoi.
Imi spun ca nu aud.
Urmeaza o relatare, despre tipul ala, al carui gat a cazut prada unor mafioti si spusele unui unui martor despre cum atarna pielea din jurul gatului individului, despre balta de sange din jur, despre „maţe”, despre ălea ălea.
Deja incep sa inghit mai greu.
O alta stire ce trateaza un avort, urmeaza. Intr-un salon din nu stiu ce oras, o femeie a avut un avort spontan. La scurt timp, asistentele din spital au impaghetat fetusul intr-o punga de plastic si l-au lasat in salon timp de cateva zile.
Sunt in baie si vomit ceea ce am mancat in urma cu cinci minute.

Si uneori ma stresam al dracului de tare ca sar peste masa de pranz si ca asta imi va distruge sanatatea, corpul si mintea. Acum am ajuns sa ma gandesc ca a sari peste masa de pranz e un lucru benefic.

Un tablou indedit de toamna morocanoasa, incropit intre zidurile blocurilor comuniste, in spatele carora locuiesc peste 48 de familii de romani. Unii dintre ei mai civilizati decat celalalti.
Un tablou relativ frumos, urban, placut doar de catre cel ce stie sa aprecieze o astfel de frumusete. Nuante de gri, fire de telefonie fixa si internet, stopesc pe alocuri peisajul. Static, fara vreo miscare totul pare inghetat… ce e drept, probabil si din cauza frigului de afara.

Momentul de contemplare dispare brusc, dupa ce o cutie de margarina zboara de la etajul 3 al blocului de vizavi. O urmeaza la scurt timp si cateva coji de dovleac dupa care o farfurioara de plastic.
Persoana ce lansase obiectele, o duduie pe la vreo 40 de ani, scoate intr-un final capul pe fereastra, pentru a se asigura ca resturile aruncate au atins cu brio pamantul, dupa care inchide fericita geamul.

Cam asa incepe povestea noastra de astazi. O poveste despre nesimtire, proasta crestere si civilizatie din cur luata.

Sa o luam cu inceputul.
Prin 1970, cam asa, o data cu aparitia blocurilor in frumosul Pitesti- care trebuie precizat ca avea o infatisare de sat si nu de oras, inaintea perioadei comunista (cu exceptia putinelor locuri)- Ceausescu pune la punct un plan maret de urbanizare.
Mutarea multor persoane din mediul rural in cel urban pentru a sprijini industria si pentru a moderniza orasele, s-a dovedit o idee proasta cel putin dintr-un anumit punct de vedere
Multi oameni veniti de la sate, au inghesuit bine in valizele lor, pe langa agoniseala de o viata, si proastele obiceiuri.
Ajunsi in oras, s-au trezit nevoiti sa despacheteze tot. Iar cand spun tot, ma refer si la obiceiurile pomenite mai sus. Obiceiuri al dracului de bine tiparite in memorie, care se pare ca s-au mentinut pana in ziua de azi si nu dau vreun semn de disparitie.

Si uite asa facem un salt de aprox. 40 de ani si revenim la vecinii nostri.
Eu nu mi-s patit prea rau cu ai mei. Bine… in afara de asta. A, si unele timpuri in care ăi’ de sub mine, se apucau de facut gratar in balcon. Ei fiind la III, eu la IV si cu cateva haine la uscat, ajunsesem sa urasc momentul in care, gandeam ca locuind la un etaj superior ma va face automat superior fata de restul locatarilor.

Dar mi-a trecut. Brusc!
Aflat intr-o vizita de curtoazie la fratele meu- sa-i spunem asa, ori de intoarcere a vizitei popular vorbind- a trebuit sa imi iau ragaz pentru a trage o gura de aer proaspat, de pe balcon, dupa mai bine de 2 ore petrecute intr-o camera micuta.
Fix in fata acestuia, un maldar de gunoi, printre care se puteau observa, cutii de cola, paine mucegaita, cutii de pizza dar si chiloti de dama, pungulite de absorbante si alte chestii pe care nu vreau sa le enumar.

Intrebat, fratele meu mi-a raspuns ca toate astea vin de la individa de deasupra apartamentului lui, care se pare ca este de-o civilizatie debordanta.
E frumos de relatat ca asta l-a oprit sa-si mai intinda rufe la uscat in exteriorul balconului, incadrandu-se astfel inaintea tuturor in normele europene, dupa ce duduia de mai sus, a aruncat o cana de cafea peste balcon, dupa ce a avut o discutie mai aprinsa cu sotul ei.
Momentele in care isi termina tigara aruncandu-si-o cu multa nepasare in jos, ori cand cioflecaie semntie pe balcon scuipand restul cojilor in “neant”, sunt si ele la ordinea zilei.

Si acum imi pun o intrebare stupida, gandindu-ma cum astfel de oameni mai pot iesi afara din casa.
Cine mama dracului cred ca o sa le ia gunoiul?
Ei? …in niciun caz. Acum sunt “oraşeni” deci trateaza lucruile cu un alt aer. Superior.

Cert e ca sumedenia de mizerii nu dispare singura.
Revenind intr-un aer mai comic- cam asa am putut sa ii observ culoarea chilotilor vecinei de la III, a fratelui meu.

Mi-as fi dorit sa fiu singurul ce vede asemenea lucruri, nu doar pentru ca am un spirit de observatie bine dezvoltat, ci din cauza inexistentei lor, dar din pacate nu sunt.

PS. Ah, si inca una de la mine! De data asta, duduia de 40 de ani din blocul de vizavi, cred ca a aruncat o punga. A plutit mladios pana jos, dupa care s-a asezat.Si cam atat…

Mai vrei? Mai ai si aici chiar daca e cam veche
continue reading…