sunt jos

Imi pare bine ca, la propriu, a aparut soarele si pe strada mea – de fapt pe a rasculatilor Horia, Closca si Crisan, ca eu nu am facut nimic bun in viata mea, astfel incat nici macar o ulita nu-mi poarta numele.
Totusi sunt mandru ca imi am locuinta pe singura (cred) strada cu virgula din Pitesti.

Inainte nu purta numele asta. Inainte aveam bulevard, numit “Petrochimistilor”. Eram fericit pentru ca stateam pe un bulevard ca un “boier” al sec XX cu palarie si baston, chiar daca primise numele asta in regimul comunist, tragandu-se de la combinatul petrochimic din apropiere.
Acum s-a decazut la strada – probabil si din dorinta de a arunca in uitare tot ce avea legatura cu scumpii si dragii comunisti.

E o strada unica, deoarece atunci cand trebuie sa ii rostesti numele, intre Closca si Horia trebuie facuta o mica pauza pentru virgula, doar nu o poti rosti asa in gol. Numele trebuie spus cu intonatie adecvata, Horia [virgula] Closca si Crisan! (bă tată, bă!)

Ca orice unicat are si unele probleme; in cazul ei – lungimea. E greu de spus Horia, Closca si bla bla bla, asa ca printr-o dispozitie a “Municipiului Pitesti” s-a cazut la intelegerea ca strada sa fie simplu prescurtata prin H.C.C.
Nu stiu daca asta s-a facut pentru a nu modifica aspectul cartii de identitate (daca rasculatii nu ar fi fost “prescurtati” ar mai fi fost adaugat un rand), sau pentru faptul ca locuitorii acestor strazi sunt cu precadere niste oameni lenesi (aici ma stiu pe mine) care ar fi tipat ca din gura de sarpe daca ar fi fost obligati in vreun fel sa rosteasca atatea cuvinte.

Initialele celor trei sunt binecunoscute de catre noi ăştia care mai traim pe aici, dar altii – fandositii de obicei, aia care se bucura de o strada simpla – intreaba deseori, la auzul H.C.C.-ului, ce mama dracu mai inseamna si asta.
Aici au si ei putina dreptate; cartile de istorie nu ne-au invatat cu H.C.C., ori ceva de genul: “revolutionarul H. a fost tras pe roata in fata a 3000 de iobagi. Aceeasi soarta a avut si revolutionarul C. sau ma rog, unul dintre cei doi C.”

Deseori mi se intampla, de exemplu cand ma duc la posta pentru ridicarea unui colet, ca putina din spatele ghiseului sa ma intrebe numele strazii. Rostindu-i clar “H.C.C.”, ea imi va cere lamuriri. Pentru a-i lumina necunoasterea o sa incep a-i istorisi toate intamplarile rasculatilor cu pricina, ori ii voi arata buletinul si o voi obliga musai sa foloseasca toate cele trei puncte din abreviere, durandu-ma in tare de necunoasterea ei.

De fapt ce au fost si revolutionarii astia? Trei scaieţi neimportanti! Da-i in ma-sa cu numele lor de iobagi manipulatori.

Inceputul acestui an nu a fost tocmai fericit pentru locatarii blocului **** din cartierul Prundu.
In dimineata zile de 14 inauarie 2010, dupa o supratensiune cauzata din motive nici acum cunoscute, in reteaua de tensiune a blocului mai sus amintit a fost indusa o tensiune mai mare decat cea nominala, provocand nenunmarate pagube printre aparatele electrice ale locatarilor.

La scurta vreme dupa ce D.P. a constatat ca din televizorul lui iese un fulm albicios, acesta a pus mana pe telefon si a sunat la “producatorul de energie electrica“.
„Initial, nu mi-am dat seama ce se intamplase. Venit de la serviciu am observat ca din televizor iese un fum albicios. Am crezut ca s-a stricat singur; chiar eram destul de nervos caci il cumparasem in urma cu 9 luni si ma gandeam ca se stricase intr-un timp relativ scurt.
Dupa, am incercat sa aprind lumina in camera, pentru a ma lamuri in legatura cu televizorul. Am constatat ca becul este ars, dupa care am vazut ca si cel de pe hol, se arsese.
Am iesit pe casa scarii si am observat ca fiecare dintre vecini avea cate o defectiune la unul dintre aparatele electrice sau electrocasnice. Impreuna cu alti doi vecini, am mers la administratorul blocului si i-am explicat cele intamplate. Dupa, am telefonat la “furnizorul de energie electrica”, si le-am spus de defectiuni.” – relateaza D.P., locatar al blocului in care s-a produs scurtcircuitul.

In aproximativ 3 ore, a fost trimisa o echipa pentru a determina cauza ce provocase defectiunile instalatiei electrice si implicit cresterea de tensiune.
Dupa o verificare sumara, echipa trimisa a constatat faptul ca un soarece reusise sa isi faca drum printre usa metalica ce acopereau tabloul de distributie al scarii blocului si sa roada firele de tensiune, cauzand astfel supratensiunea.
Aceasta a fost prima varianta a echipei, cu privire la cele intamplate, o varianta ce a trezit suspiciuni chiar si in mintea membrilor echipei de revizie, deoarece: “nu a fost gasit trupul neinsufletit al soarecelui”.
Astfel incat, dupa alte cateva minute de constatari echipa a putut oferi verdictul final, comunicat putin cam sec locatarilor.
„Mi-au spus: «Da… este vina noastra! peste cateva zile o sa vina o echipa sa constate defectiunile bunuriolor dumneavoastra!», dupa care si-au strans lucrurile si au plecat imediat. N-am mai avut timp sa ii intrebam ce si cum se intamplase ori cum ramane cu aparatele noastre.” ne spune M.F, un alt locatar pagubit in ziua de 14 ianuarie, citandu-l pe unul dintre membrii echipei.

De abia dupa trei zile, o echipa a grupului furnizor de energie electrica si-a anuntat venirea in ziua de marti 18 ianuarie, dis-de-dimineata, ajungand de abia in aparatamentele locatarilor dupa ora 18.

S-au constatat si numarat defectele, in total: 17 televizoare, 2 masini de spaltat, 9 combine frigorifice, 1 calculator, 4 monitoare, o imprimanta, toate becurile aparatamentelor de pe scara, si 6 neoane reprezentand mijloacele de iluminare a casei scarii.
„Mie mi s-a stricat televizorul, si combina frigorifica. Exceptand becurile. Am avut mare noroc! Inainte cu o zi a trebuit sa repar calculatorul unui prieten, si l-am deconectat pe al meu de la reteaua de tensiune, ramanand asa pana in ziua in care s-a intamplat accidentul. Daca nu aveam norocul asta cred ca piereau si ele” – marturiseste D.P.

La sfarist, echipa constatatoare impreuna cu locatarii pagubiti au completat fise de despagubire si a explicat cum va decurge actiunea de despagubire a pagubitilor.

Fiecare locatar cu unul sau mai multe aparate defecte, va trebui sa merga cu produsul repsectiv la un depanator autorizat sau daca produsul este in garantie la firma ce ofera service, platind diagnosticarea defectelor produsului.
Dupa diagnosticarea si constatarea defectelor, depanatorul autorizat sau firma de service va trebui sa inmaneze un aviz de reparatie prin care va declara daca aparatul mai poate, sau nu, fi reparat.
Daca aparatul poate fi reparat, pagubitul va trebui sa-si plateasca reparatia aparatului, din propriul buzunar, iar dupa acesta va trebui sa completeze o fisa si sa o depuna anexand chitanta, cu suma platita doar pentru reparatie, la oficiul de relatii cu clientii al comapniei “producatoare de energie electrica”, pentru ca in timp de 3 luni dupa depunere acesteia sa astepte primirea sumei platite pentru reparatie inapoi.

In cazul in care produsul nu se mai poate repara, pagubitul va trebui sa ceara eliberarea unei adeverinta de la service-ul autorizat, din care sa reiasa ca aparatul nu mai poate fi reparat. Acesta o va depune la sediul “furnizorului de energie”, urmand ca tot in timp de 3 luni dosarul sa ii fie acceptat, pentru eventuala remunerare.
Daca dosarul va fi acceptat, pagubitul va primi doar o parte din banii platiti initial pentru aparatul electric/electrocasnic, calculandu-se aici vechimea produsului.
Astfel incat, luand ca exemplu un televizor cu o valoare de 1.000 ron, cu o vechime de aprope un an si o perioada de „viata” maxima recomandata de catre firma producatoare de 8 ani, suma remunerata va fi de 875 de ron, calculandu-se astfel si anul de vechime.

“E revoltator, mai ales in cazul meu, ca trebuie sa fac «pachet» televizorul si sa-l trimit la Bucuresti pentru diagnosticare, asta intamplandu-se pe banii mei.
Presimt ca acolo isi vor da seama din ce cauza a fost stricat televizorul meu si mi-l vor scoate imediat din garantie, deoarece pe certificatul de garantie scrie clar ca garantia produsului nu se mai ofera in cazul in care a fost alimentat cu o tensiune mai mare decat cea normala.
Il voi trimite la reparat pe banii mei, lucuru pe care nu prea cred ca il voi face curand deoarece deocmandata nu stau prea bine cu banii, dar ce se va intampla cu restul garantiei mele. A produsului, ca mai avem doi ani? Mai mult ca sigur “compania producatoare de energie electrica” nu imi va mai deconta o ulterioara defectiune a aparatului, pe care de altfel, fara defectiunile produse de ei, as fi putut-o acoperi cu restul garantiei oferite de catre producatorul televizorului.
Cum e vorba aia romaneasca, si ***** si cu banii luati” – incheie D.P., privind dezamagit televizorul din peretele garsonierei lui.

Numele companiei cu pricina nu este publicat in articolul de fata deoarece acest simplu fapt ar fi putut aduce un prejudiciu imaginii grupului respectiv – acesta nefiind scopul postarii.
Numele persoanelor intervievate au fost schimbate la cererea acestora.

Poate e un incendiu? Poate e  fumul scos de un gratar incins? Poate e fumul lu’ tanti Cici, pensionara din blocul C3, care fumeaza ziar? Sau poate cineva a aprins Focul lui Sumedru?

Nici gand, e doar aburul ce-l scoate de vreo doua zile centrala termica de cartier.
Poate daca as fi trait in vreo Elvetie contemporana, mi-as fi spus ca polueaza, ca tot fumul e urat in designul spatial, sau ca-mi abureste privelistea spre diferiti astri, dand eventual in judecata unul dintre “organismele locale”, dar traiesc intr-o amarata de Romanie si “nu ma doare nici in cot”. Mai ales intr-un cartier in care, timp de 20 de ani, am respirat pulberi de combinat petrochimic, miros de gratar venit din balconul vecinului de sub mine, si uneori fum de la vecinul din blocul alaturat care obisnuia sa-si lase fierul de calcat in priza.
Dar totusi, puteau si ăştia sa anunte, ba! dam si noi drumu la centrala aia si o sa iasa putin fum. Nu va impacientati, ca nu ia nimic foc intre orele 21.00 si 5.00! Ca poate asa scapau duduile de la 112 de cateva alarme false, cativa ipocriti fricosi cu inima slaba, de un eventual preinfarct, si un pusti cu spirit informational de cativa metri de mers pe jos in cautarea unui subiect, incins…

Imi pastrez o sigura consolare! De cand a fost pornita centrala, sosetele mele se usuca pe calorifer in aproximativ 20 de minute. Cornometrat! sau nu chiar…
Deci se merita.
A, si… nu-mi mai iese abur din gura in sufragerie

… dar are bani sa isi cumpere masini. De preferinta cate doua. Le iubeste, le spala, dar mai nou, nu mai are unde le parca. Drept urmare face cerere la primarie pentru a-i construi o parcare. Pana aici toate bune!
Primaria, nu se complica si tranteste o ditamai parcarea peste un spatiu verde. Taie copacii, excaveaza terenul dupa care asterne asfaltul, distrugand astfel locul de joaca al unor copii nevinovati, loc de joaca ce a distrat de-a lungul a 3 generatii cateva sute de copii.

Se observa ca spatiile verzi sunt tot mai greu de gasit in Pitesti, iar pe langa asta, se mai observa ca primaria le trateaza ca pe niste simple patratele desenate pe o harta.
Asa ca marti, ADP-istii s-au apucat de lucru.

Astazi, nu stiu daca din propria intiativa, ori mobilizati de catre parinti, 3 copii s-au adunat in fata fostului lor loc de joaca pentru a protesta.

Era normal ca muncitorii sa ramana impasibili, asa ca si-au continuat munca.
Urata mutare din partea primariei!
Dezavantajos schimb intre iarba si asfalt.

Am fost si eu pusti si probabil ca in unele cazuri ma consider si acum un pustan necopt, dar cand spun asta tind sa ma refer numai la inaltime, sau hai si matematica, dar in niciun caz la nesimtitre si infumurare.
Dimineata, a trebuit sa iau niste fise de la un amic ce sta in acelasi cartier cu mine. Cartierul mi-l stiu unul plin de infumurati dar pana acum nu mai vazusem asta.

Doua fete, la vreo 14 – 15 ani, sosoteau de zor la marginea unui magazin cochet cu bratele-n san. Cum eu stateam pe banca la vreo 2 metri de ele, se poate deduce ca auzeam cam tot ce parlamentau.
Dintr-o data discutia lor ia un fagas anormal. Tonul le creste, observandu-se clar o neintelegere la mijloc.
Eh, ca tot veni vorba de mijloc, intre cele doua, mai precis la picioarele lor era un pliant cu oferta Carrefour. Stiti voi, din ala cu care ne spameaza postasii casutele postale din scara blocului.

Mirat de tonul pe care cele doua isi vorbeau mi-am marit gradul de concentrare, si ce crezi ca aveau de impartit fetele… Niciuna dintre ele nu avea chef sa isi murdareasca demnitatea pentru a se apleca si a lua micutul pliant.
Hai, fata! ia-l tu ca tie ti-a scapat din mana! Spunea una dintre ele.
Si care e problema? vad ca tie iti e lene sa il iei de jos, eu nici de atat nu ma aplec pentru el! Contreaza celalalta.
Hai mai, sa vedem si noi ce oferte au la bluziţe…
Crispata de dorinta, stramba putin din nas si se uita in jur. Timp in care, din priviri fetele parca ajung la un consens.
Imi arunca o privire, dar nu indraznesc mai mult. In secunda 2 apare un baietandru – sa fi avut vreo 16 ani si ala – de la coltul magazinului.
- Baiatu’! Baiatu’! te rugam frumos, ne iei si noua pliantul asta ?
Tipul parca nu aude si isi vede de drum.
Feţele celor doua se transforma de parca baiatul ar fi refuzat sa le aduca o cana de apa la patul lor de moarte, privindu-l ca pe cel mai mare nesimtit.
In conceptia divelor de 14 ani, gestul de a se apleca si a ridica ceva de jos aduce prejudicii grave demnitatii lor, si iarasi cele doua arunca in jur priviri pentru a mai ruga pe altcineva sa le ajute in mica lor problema.

Intre timp a sosit amicul cu fisele si nu am mai putut sta sa privesc teatrul. Dar mi-as fi dorit al dracului de tare sa fiu rugat sa le ridic bucatica de ziar colorat.
Aveam o gramada de vorbe “frumoase” de spus. Probabil si mirificul gest de a ridica ziarul, a le pocni peste faţă pe amandoua si a-l arunca la gunoi.

Anul trecut ma plimbam virtual prin New York cu google street view si eram putin suparat pentru ca orasul meu nu avea un asemenea serviciu de street view. Adica ma rog, vede cineva vreo diferenta intre Pitesti si New York? )
Nu a trecut mult timp, ca azi dupa o vizita pe blogul lui piticu, am fost luminat si am aflat ca Norc s-au apucat de catalogat si fotografiat strazile principalelor orase din Romania.
Nu stiu de ce, dar sunt fericit, cand imi vad fiecare coltisor al orasului fotografiat. Chiar daca traiesc aici de cand m-am nascut, si il stiu aproape perfect, tot vreau mai mult, fiind convins ca nu sunt singurul. Oare de aici vine si curiozitatea romaneasca?
Trecand peste curiozitati, dau si de chestii amuzante, cum ar fi vecinii care freaca mereu menta la scara pozand in ipostaze lejere si colege curioase.

Iti poti vedea si tu apartamentul accesand www.norc.ro

Atat deocamdata despre acest proiect, sunt fericit ca am avut masinile spalate cand au trecut domnii cu colorata. Voi reveni intr-un alt post cu pareri si cateva bug-uri interesante.