sunt jos

Din vechea industrie petroliera a statului romanesc, vine un nenea Gigel, fost electrician AMC (abreviere: Aparate de Masura si Control) si rosteste putin nemultumit:
“Pentru mine era mai greu drumul pana la serviciu decat munca de acolo. Noi, ăstia de la AMC, ne facuseram si paturi, eu imi adusesem si perna de acasa, daca faceam schimbul 3, sa stam si noi linistiti.
Ne sunau aia de jos (n.n. alte instalatii ale vechiului combinat petrochimic pitestean, deservite de sectia AMC) si ne chemau la interventii. Le spuneam, hai ma ca venit imediat, si ajungeam dupa trei ore.
[...] Ce viata ami mai dus! [...]
Acum am iesit la pensie! Am pensia 13 milioane.
Nu-mi convine, castigam mai mult la serviciu!”

Cu mai bine de 6 ani in urma, turcii de la Arcelik cumparasera fabrica Arctic Gaesti. Circula atunci intre angajati, un zvon foarte simpatic pe care l-am mai folosit dar nu am vorbit despre el.
Pai se spune ca la nici doua saptamani dupa ce turcii au preluat conducerea firmei, au facut o serie de modificari, restructurari si micsorari de salarii.
Reactia romanilor nu a intarziat, iar in mai putin de 3 zile au aparut protestele, urmate de o greva. Asa ca in timpul programului de lucru, angajatii au oprit munca s-au inarmat cu pantcarte si au iesit in curtea fabricii, marsaluind pana in fata cladirii unde directorul general isi avea biroul.
Directorul tocmai servea o cafea alaturi de liderii sindicali, cand observa afara puhoiul de oameni.
Speriat, indruga ceva in turca dupa care se arunca sub masa.
Ăştia il vad si il intreaba care ii e problema, la care el arata cu mana tremuranda spre geam si indruga: “oamenii, oamenii” intr-o romana stalcita.
Pe unul dintre lideri il pufneste rasul si incearca sa il calmeze pe director:
- Calm domnule director! ăştia “latră” doua trei ore după care se intorc la munca.
Dupa ce trec aproximativ 3 ore, muncitorii se intorc la posturi, dezamagiti ca nimeni nu le-a ascultat prostestele.
Directorul deschide geamul, isi da seama ca vorbele liderului s-au adeverit, se intoarce catre el si ii spune:
- Dacă ştiam că sunteţi aşa de proşti, vă luam de mult!

omu’… tre’ să se mai şi relaxeze, că de, vorba românului: pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese. După modelul ăsta mă iau şi eu, că na… e vară. După ultima modă la “români”, cică trebuie să iţi petreci concediul musai în străinătaţuri că de… la noi nu mai e iarba asa verde. Cum eu nu sunt un om “la modă”, m-am hotărâ să mai vizitez oleacă Românica, că îi destul de atragătoare, pacat de oamenii ce nu ştiu sa o promoveze.

Fără să mai prelungim vorba, moşu vă spune că s-a distrat putin pe transfăgărăşan, (DN7C pentru ăi mai bogătani cu navigaţie), care unde mai pui, ca cică ar fi unul din cele mai spectaculoase drumuri de pe aici de pe la noi (la câte gropi am vazut, nimic nu ne mai sperie).

Ca mai toate drumurile noastre, nici ăsta nu e lipsit de gropi, avand insa si tronsoane mai bune, spre norocul nostru ultima parte din drum este destul de bună, şi foarte ciudat faptul că dezăpezirile din zonă s-au produs rapid, fiind realizate mai mult de oamenii aflaţi in vacanţa, decât de edilii zonei (vezi TV).

Lăsând criticile la o parte, dăm peste mâncarea grozava de la cabana Bâlea, frumuseţile de nedescris ale zonei, oferta nemaiîntalnita de a practica sporturi de iarnă in mijlocul verii, şi pe unde mai pui ca dacă ai ceva sânge faci si alpinism.

O portie de friptura la grătar costa la cabana Bâlea in jur de 25 de lei(painea nu intra in preţ), telecabina este funcţională, iar drumul spre Sibiu este destul de lejer.

În Sibiu, daca te plictiseşti, poţi vizita muzeul Astra, unde poţi juca strămoşul bowling-ului,  la numai 2.5 lei,şi vei vedea al doilea muzeu al civilizaţiei tradiţionale din Europa.

Multe mai sunt de spus, dar mai bine las nişte poze să vorbeasca