sunt jos

Pornind de la o emisiune in care moşierul Mircea Dinescu indemna populatia sa plece si sa se stabileasca cu toate catrabalâcurile la tara, s-a ajuns la o discutie apriga intre mine si un mare sustinator al traiului in mediul rural.
Avand de partea mea faptul ca m-am nascut si crescut in oras, locuind si traind pana acum tot in oras, sunt sustinatorul inrait al acestui mediu.
Contracandidatul meu de expunere care s-a nascut si a trait pana la varsta de 20 de ani in mediul rural, mutandu-se ulterior in oras pentru un loc de munca bun, nu este de aceeasi parere cu mine.
Trebuie explicat ca persoana cu care am avut disputa are 20 de ani petrecuti in mediul rural si alti 20 in mediul urban, fapt pentru care cred ca are o imagine detaliata a celor doua medii de viata.
Pentru o mai buna relatarea a faptelor o sa il numesc pe “contracandidatul” meu: M.

M. mi-a aruncat in discutie argumente precum “viata la tara este mult mai sanatoasa decat cea de la oras”, argumente pe care le-am aprobat cu mult respect. Dupa, mi-a spus ca “in mediul rural poti face o economie bunicica, scutind banii pe care in mod normal ii dadeai pe cateva legume, cateva gaini si un porc” . Raspunsul meu a fost ferm: ” da! poti economisi ceva doar daca ai un venit stabil dintr-o anumita sursa”
“Cum asa?!?”

Pentru a-i arata de ce consider mediul rural inca o loterie i-am pus cateva intrebari. Presupunand ca vom trai fara niciun venit, doar cu aer, luand spre exemplu un proaspat absolvent de liceu sau facultate ce se muta la tara imediat dupa terminarea anilor de studii. Se pun intrebarile:
- De unde va avea el bani sa cumpere rasadurile ori animalele? presupunand ca terenul si casa necesara mutarii acestuia in mediul rural le are deja, primite ca mostenire.
- Daca acesta va face rost de bani pentru cumpararea celor din urma, cu ce va trai individul cat timp plantatiile vor creste, cat timp animalele vor creste? Timp ce nu trebuie neglijat, daca mergem pe premisa mutarii in mediu rural si inceperii unei vieti de la zero.
- Oare va avea o productie sanatoasa? intrebare ce se merita completata prin: Oare animalele nu vor muri? oare plantatiile nu vor fi distruse de diferiti factori?
- De unde vor veni banii pentru a ara terenurile primite ca mostenire?
- Ce se va face iarna? De unde vor veni banii pentru lemnele necesare incalzirii casei?

“Bun, bun, gata! mi-a spus M.; te angajezi!”

Ok, unde?!?!
In principiu “piata de desfacere a locurilor de munca” (ironic) in mediul rural este mai mult decat inexistenta. Poate singurele locuri de munca ce merita si ofera un venit lunar satisfacator sunt cele de preot, politisit, invatator si sa nu-l uitam in cele din urma pe vanzator. Spun asta pentru ca in ziua de azi sunt si principalele locuri de munca ce le poti gasi intr-o comuna romaneasca.

Locurile de munca “afiliate” unor ferme, locuri de munca ce ar fi trebuit sa primeze intr-un astfel de mediu, sunt total inexistente.
Dupa 1989, CAP-urile s-au desfiintat, iar de fermele ce odinioara (hai sa zicem ca produceau cat de cat, avand in vedere umflarea cifrelor) s-a ales praful.
Intr-un drum de aproximativ 30 de kilometri, din Pitesti pana in comunca din care ai mei bunici s-au incapatanat sa plece, exista doar o ferma.
O ferma ce asigura locurile de munca a doar 14 persoane, intr-o comuna de peste 2000 de locuitori.
Scadeti voi politistii, invatatorii, preotii si vanzatorii si vedeti cati someri raman.

Un job in trend in mediul rural ar fi cel “cu ziua”, in care esti platit cu 30 de lei pentru mai mult de 10 ore de munca.
Dar ce se va intampla cu timpul pe care initial il alocasei cresterii de animale, al culturilor? Oare nu am ajuns din nou un orasean, care ia dintr-o parte si da in alta?

M. s-a convins, iar intr-un final am ajuns la un consens: Poti trai la tara doar daca ai un venit stabil, precum pensie, somaj, ori alt ajutor oferit de stat.

Un tablou indedit de toamna morocanoasa, incropit intre zidurile blocurilor comuniste, in spatele carora locuiesc peste 48 de familii de romani. Unii dintre ei mai civilizati decat celalalti.
Un tablou relativ frumos, urban, placut doar de catre cel ce stie sa aprecieze o astfel de frumusete. Nuante de gri, fire de telefonie fixa si internet, stopesc pe alocuri peisajul. Static, fara vreo miscare totul pare inghetat… ce e drept, probabil si din cauza frigului de afara.

Momentul de contemplare dispare brusc, dupa ce o cutie de margarina zboara de la etajul 3 al blocului de vizavi. O urmeaza la scurt timp si cateva coji de dovleac dupa care o farfurioara de plastic.
Persoana ce lansase obiectele, o duduie pe la vreo 40 de ani, scoate intr-un final capul pe fereastra, pentru a se asigura ca resturile aruncate au atins cu brio pamantul, dupa care inchide fericita geamul.

Cam asa incepe povestea noastra de astazi. O poveste despre nesimtire, proasta crestere si civilizatie din cur luata.

Sa o luam cu inceputul.
Prin 1970, cam asa, o data cu aparitia blocurilor in frumosul Pitesti- care trebuie precizat ca avea o infatisare de sat si nu de oras, inaintea perioadei comunista (cu exceptia putinelor locuri)- Ceausescu pune la punct un plan maret de urbanizare.
Mutarea multor persoane din mediul rural in cel urban pentru a sprijini industria si pentru a moderniza orasele, s-a dovedit o idee proasta cel putin dintr-un anumit punct de vedere
Multi oameni veniti de la sate, au inghesuit bine in valizele lor, pe langa agoniseala de o viata, si proastele obiceiuri.
Ajunsi in oras, s-au trezit nevoiti sa despacheteze tot. Iar cand spun tot, ma refer si la obiceiurile pomenite mai sus. Obiceiuri al dracului de bine tiparite in memorie, care se pare ca s-au mentinut pana in ziua de azi si nu dau vreun semn de disparitie.

Si uite asa facem un salt de aprox. 40 de ani si revenim la vecinii nostri.
Eu nu mi-s patit prea rau cu ai mei. Bine… in afara de asta. A, si unele timpuri in care ăi’ de sub mine, se apucau de facut gratar in balcon. Ei fiind la III, eu la IV si cu cateva haine la uscat, ajunsesem sa urasc momentul in care, gandeam ca locuind la un etaj superior ma va face automat superior fata de restul locatarilor.

Dar mi-a trecut. Brusc!
Aflat intr-o vizita de curtoazie la fratele meu- sa-i spunem asa, ori de intoarcere a vizitei popular vorbind- a trebuit sa imi iau ragaz pentru a trage o gura de aer proaspat, de pe balcon, dupa mai bine de 2 ore petrecute intr-o camera micuta.
Fix in fata acestuia, un maldar de gunoi, printre care se puteau observa, cutii de cola, paine mucegaita, cutii de pizza dar si chiloti de dama, pungulite de absorbante si alte chestii pe care nu vreau sa le enumar.

Intrebat, fratele meu mi-a raspuns ca toate astea vin de la individa de deasupra apartamentului lui, care se pare ca este de-o civilizatie debordanta.
E frumos de relatat ca asta l-a oprit sa-si mai intinda rufe la uscat in exteriorul balconului, incadrandu-se astfel inaintea tuturor in normele europene, dupa ce duduia de mai sus, a aruncat o cana de cafea peste balcon, dupa ce a avut o discutie mai aprinsa cu sotul ei.
Momentele in care isi termina tigara aruncandu-si-o cu multa nepasare in jos, ori cand cioflecaie semntie pe balcon scuipand restul cojilor in “neant”, sunt si ele la ordinea zilei.

Si acum imi pun o intrebare stupida, gandindu-ma cum astfel de oameni mai pot iesi afara din casa.
Cine mama dracului cred ca o sa le ia gunoiul?
Ei? …in niciun caz. Acum sunt “oraşeni” deci trateaza lucruile cu un alt aer. Superior.

Cert e ca sumedenia de mizerii nu dispare singura.
Revenind intr-un aer mai comic- cam asa am putut sa ii observ culoarea chilotilor vecinei de la III, a fratelui meu.

Mi-as fi dorit sa fiu singurul ce vede asemenea lucruri, nu doar pentru ca am un spirit de observatie bine dezvoltat, ci din cauza inexistentei lor, dar din pacate nu sunt.

PS. Ah, si inca una de la mine! De data asta, duduia de 40 de ani din blocul de vizavi, cred ca a aruncat o punga. A plutit mladios pana jos, dupa care s-a asezat.Si cam atat…

Mai vrei? Mai ai si aici chiar daca e cam veche
continue reading…